Specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA) au pregătit, în perioada martie – noiembrie, aproximativ 3.000 de medici de familie şi peste 1.500 de farmacişti, la nivel naţional, în cadrul unor sesiuni de informare, cu tema ”Atitudinea medicului de familie, respectiv a farmacistului, în cazul consumului de droguri”.
Potrivit unui comunicat transmis, luni, de ANA, în cadrul activităţilor au fost transmise informaţii cu privire la sistemul integrat de asistenţă al consumatorului de droguri, reţeaua de asistenţă (de stat şi privată) din România, instrumentele de informare şi testare online adresate persoanelor consumatoare de droguri sau la risc de consum şi legislaţia în domeniu.
”De asemenea, medicii de familie şi farmaciştii au fost informaţi cu privire la problematica de consum de substanţe psihoactive, în vederea corelării şi adaptării intervenţiilor medicale, precum şi a modalităţilor de referire a pacienţilor consumatori de droguri către serviciile de tratare de nivel superior, la nivelul cabinetelor medicale de medicină generală”, a mai transmis sursa citată.
Parteneri în derularea şi organizarea sesiunilor de informare adresate medicilor de familie şi farmaciştilor din România au fost Pharma Bussines Service Bucureşti, Societatea Naţională de Medicina Familiei şi Colegiului Farmaciştilor din România.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.