Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunţat, vineri, un nou bilanţ al epidemiei de pestă porcină africană, anunţând că există 547 de focare în 98 de localităţi, în creştere faţă de ultimul bilanţ prezentat miercuri. Potrivit specialiştilor, în timp ce în zona de nord-vest a României, evoluţuia este lentă, ”chiar staţionară”, în sud-estul ţării ”evoluţia bolii este agresivă”
Potrivit ANSVSA, vineri, se înregistrau 547 de focare de pestă porcină africană în 98 de localităţi.
”Se constată că în zona de N-V a României boala evoluează lent, chiar staţionar, confirmându-se în 14 localităţi din judeţele Satu-Mare, Sălaj şi Bihor. Au fost afectaţi 13 porci mistreţi şi au fost ucişi 175 de porci domestici”, anunţă ANSVSA.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În schimb, în zona de S-E a României, ”evoluţia bolii este agresivă”.
”Boala a fost confirmată în 84 de localităţi din judeţele Tulcea, Constanţa, Brăila, Ialomiţa şi Galaţi. Au fost ucişi 11.772 de porci domestici din gospodăriile populaţiei, iar în 3 ferme comerciale, până în data de 02.08.2018, au fost ucişi 49.647 de porci. Acţiunea de ucidere în două ferme comerciale a fost finalizată şi s-a efectuat prima dezinfecţie, iar în cea de-a treia s-a început uciderea porcilor. Au fost afectaţi 20 de porci mistreţi”, mai spus specialiştii ANSVSA.
Potrivit acestora, evoluţia bolii este în permanenţă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe.
”Acţiunile autorităţilor sunt conjugate şi întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid şi pentru a împiedica răspândirea bolii. ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană”, mai spus reprezentanţii ANSVSA.
Potrivit acestora, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.
La nivel naţional până la data de 02.08.2018 au fost plătite 56 dosare de despăgubire în valoare de 148.140 de lei, iar alte 428 de dosare în suma totală de 2.065.162 de lei urmează să fie date în plată.
Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire. Pentru oameni, acest virus are, însă, impact la nivel economic şi social.
Ultimul bilanţ prezentat, miercuri, de ANSVSA arăta că există 524 de focare în 80 de localităţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.