Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) solicită includerea în proiectul Legii Învăţământului Superior a patru teme: ponderea studenţilor în alegerea rectorilor, modificarea taxelor de şcolarizare, durata mandatelor rectorilor şi procedura de constatare a plagiatelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
ANOSR a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că având în vedere începerea procesului de avizare interministerială cu privire la proiectul Legii Învăţământului Superior, salută deschiderea faţă de propunerile federaţiei preluate în proiectul consolidat, însă solicită Ministerului Educaţiei, Guvernului şi Parlamentului includerea amendamentelor ANOSR referitoare la 4 mari teme de interes: ponderea studenţilor în alegerea rectorilor, modificarea taxelor de şcolarizare, durata mandatelor rectorilor şi procedura de constatare a plagiatelor.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“Salutăm deschiderea faţă de propunerile federaţiei şi includerea în proiectul consolidat a revendicărilor ANOSR privind: creşterea cuantumului burselor şi corelarea alocaţiei bugetare cu salariul minim pe economie; creşterea reducerii acordate la transportul feroviar la 90%; eliminarea posibilităţii renunţării unilaterale la titlul de doctor; creşterea ponderii studenţilor în comisiile de etică şi asigurare a calităţii la 25%; includerea studenţilor în organismele funcţionale care exercită atribuţii între şedinţele Consiliului facultăţii, Senatului sau Consiliului de administraţie, constituite la nivelul universităţilor; acordarea dreptului organizaţiilor studenţeşti de a beneficia gratuit de spaţii pentru sediile sociale; obligativitatea asigurării accesului la internet wi-fi în întreg spaţiul universitar; publicarea CV-urilor tuturor cadrelor didactice şi de cercetare, titulare şi asociate, pe website-urile universităţilor”, se arată în comunicat. 
 
Alianţa solicită Ministerului Educaţiei, Guvernului şi Parlamentului includerea amendamentelor sale referitoare la patru teme mari de interes din proiectul Legii Învăţământului Superior. Este vorba de:
I. Creşterea ponderii studenţilor în alegerea rectorilor instituţiilor de învăţământ superior la 25%.
II. Menţinerea mandatelor rectorilor şi senatelor universitare la 4 ani şi introducerea limitării de a ocupa funcţia de rector la maximum 2 mandate şi maximum 8 ani, în acord cu prevederile iniţiale ale Legii nr. 1/2011. 
III. Nemodificarea taxelor universitare pe parcursul şcolarităţii, astfel încât studenţii să aibă predictibilitate, încă de la admitere, asupra costului studiilor universitare.
IV. Modificarea procedurii de constatare a plagiatelor, astfel încât aceasta să fie realmente funcţională. 
 
ANOSR susţine că, în actuala formă a legii, în considerarea Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 364/2022, tezele de doctorat plagiate pot fi anulate de instanţa de contencios administrativ în termen de maximum un an de la acordarea titlului de doctor, precizând că această chestiune nu satisface exigenţele necesare în materia eticii şi integrităţii academice. 
 
În acest sens, ANOSR a propus Ministerului Educaţiei reformularea articolului referitor la constatarea plagiatului în tezele de doctorat, astfel încât acesta să respecte exigenţele instanţei de contencios constituţional, după cum urmează: 
 
”(1) Orice persoană fizică sau juridică poate sesiza CNATDCU privind existenţa plagiatului într-o teză de doctorat;
(2) CNATDCU se pronunţă asupra sesizării, potrivit normelor materiale şi procedurile stabilite prin Ordin al Ministrului Educaţiei, confirmând sau infirmând existenţa plagiatului;
(3) CNATDCU se pronunţă asupra sesizării în maximum 90 de zile de la înregistrare;
(4) Dacă CNATDCU infirmă existenţa plagiatului în teza de doctorat, acest fapt nu împiedică depunerea unei noi sesizări. Prevederile privind abuzul de drept sunt aplicabile în mod corespunzător;
(5) Dacă CNATDCU confirmă existenţa plagiatului în teza de doctorat, acesta publică decizia de confirmare a plagiatului pe site-ul propriu şi introduce, în maximum 15 zile, acţiunea în constatarea caracterului plagiat al lucrării la Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Bucureşti. Acţiunea este scutită de taxă de timbru;
(6) Tribunalul Bucureşti se pronunţă în maximum 30 de zile asupra acţiunii în constatare;
(7) Sentinţa Tribunalului Bucureşti poate fi atacată cu recurs, în maximum 5 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucureşti; recursul se judecă în maximum 30 de zile de Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, iar decizia pronunţată este definitivă;
(8) Hotărârea instanţei, rămasă definitivă, se publică în Monitorul Oficial, partea a-III-a;
(9) Lucrările ştiinţifice, inclusiv tezele de doctorat, constatate ca fiind plagiate, nu pot servi la încasarea sau primirea unor indemnizaţii sau a oricăror alte beneficii de natură pecuniară, nu pot servi la îndeplinirea condiţiilor obligatorii pentru ocuparea unui loc de muncă, pentru ocuparea unei funcţii sau pentru desfăşurarea unei activităţi şi nu pot servi la îndeplinirea unor criterii suplimentare în vederea ocupării sau desfăşurării unei funcţii, activităţi sau meserii;
(10) Lucrările ştiinţifice, inclusiv tezele de doctorat, constatate ca fiind plagiate, nu pot oferi niciun beneficiu autorului său în vederea ocupării unei funcţii didactice sau exercitării unei activităţi didactice în învăţământul preuniversitar sau universitar, public sau privat;
(11) CNATDCU, respectiv instanţele judecătoreşti, nu pot reaprecia fondul sau valoarea ştiinţifică a tezei de doctorat, ci pot exclusiv să constate caracterul plagiat al lucrării.”
 
ANOSR este federaţie naţională studenţească, non-guvernamentală şi non-partizană care, de peste 22 de ani, are ca scop principal reprezentarea intereselor comune ale studenţilor din România, apărarea şi promovarea drepturilor şi obligaţiilor acestora, cât şi stimularea participării lor la actul educaţional şi la viaţa socială, economică şi culturală. ANOSR reuneşte studenţi din 19 centre universitare din întreaga ţară, din 30 de universităţi, atingând un număr de 121 de organizaţii membre, care luptă împreună pentru menţinerea în funcţiune a mecanismului mişcării studenţeşti.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.