Ploi torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi grindină se vor semnala, sâmbătă, în cea mai mare parte a ţării, dar de duminică vremea se încălzeşte, iar temperaturile vor ajunge şi la 27 de grade Celsius.
Sâmbătă, în regiunile centrale, sudice şi estice, precum şi în zona montană şi cea submontană vor fi înnorări şi averse ce vor avea şi caracter torenţial, însoţite de intensificări de scurtă durată ale vântului şi posibile căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 15-20 de litri pe metru pătrat.
Potrivit meteorologilor, temperaturile maxime se vor situa în general între 15 şi 25 de grade Celsius, iar cele minime între 8 şi 16 grade.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De duminică, vremea se va încălzi şi va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare şi izolat ploi de scurtă durată după-amiază. Temperaturile maxime vor ajunge şi la 27 de grade Celsius.
În Bucureşti, sâmbătă va ploua în special în prima parte a zilei. După-amiază vor fi în jur de 20 de grade, urmând ca temperaturile să scadă pe timpul timpul nopţii, când vor fi în jur de 12 grade, iar vântul va sufla slab şi moderat. Duminică va fi vreme frumoasă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab. Temperatura maximă va fi de 23-24 de grade.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.