Angajaţii din Institutul Naţional de Statistică (INS) şi cei ai Direcţiilor Judeţene de Statistică anunţă că vor protesta zilnic, timp de 15 minute, în pauza de masă, în faţa sediilor instituţiilor în care lucrează, pentru a atrage atenţia asupra "discriminării" la care sunt supuşi în ceea ce priveşte salarizarea în raport cu alte categorii de salariaţi din administraţia centrală.
"Deşi ar fi trebuit ca începând cu 1 ianuarie 2022 aceşti salariaţi să beneficieze de cuantumul salariilor de bază aferente grilei de salarizare pentru anul 2022, aceştia au, în continuare, veniturile blocate la nivelul anului 2020, ȋn vreme ce alte instituţii aflate în subordinea/coordonarea Secretariatului General al Guvernului, la fel ca şi INS, beneficiază de grilele de salarizare maxime, aferente anului 2022, încă din anul 2017. Începând de azi, în fiecare zi lucrătoare, salariaţii membri de sindicat, se vor întâlni, timp de 15 minute, în timpul pauzei, în faţa instituţiei pentru a discuta despre discriminarea salarialială la care sunt supuşi în raport cu alte categorii de salariaţi aparţinând administraţiei centrale, aplicarea în integralitatea ei a legii de salarizare, creşterea inflaţiei şi scăderea dramatică a puterii de cumpărare”, se arată într-unn comunicat de presă dat publicităţii, luni, de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie – FNSA şi Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti – SINSB.
Concomitent cu aceste acţiuni, sindicatul statisticienilor a iniţiat procedura de consultare a membrilor săi în vederea organizării şi a altor forme de protest.
Sindicaliştii susţin că, deşi au supus atenţiei Guvernulu şi au solicitat de mai multe ori în ultimii ani eliminarea discriminării salariale a angajaţilor din statistică, autorităţile nu au luat măsuri în acest sens.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.