Preşedintele CNCAV, Andrei Baciu, a anunţă, joi, că a convocat prima şedinţă pentru a demara transferul activităţii de la centrele de vaccinare către cabinetele medicilor de familie. 3.177 de medici de familie vaccinează în toată ţara, iar scopul pentru următoarele săptămâni este să transferăm integral vaccinarea la cabinetele medicilor de familie.
”Am convocat azi prima şedinţă a CNCAV în calitate de preşedinte, cu o agendă axată pe transferul activităţii de vaccinare către medicii de familie şi pe demersurile logistice necesare închiderii centrelor de vaccinare anti-COVID-19. Am discutat împreună cu colegii din echipa Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea despre asigurarea unei tranziţii fără sincope, astfel încât vaccinul să fie în continuare disponibil pentru orice persoană eligibilă şi care doreşte să se vaccineze”, a scris, joi, pe Facebook, Andrei Baciu.
Acesta reaminteşte că vaccinarea funcţionează de mai multă vreme în paralel (la centrele de vaccinare organizate de CNCAV şi la cabinetele medicilor de familie), existând acum 3.177 de medici de familie care vaccinează în toată ţara.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Scopul nostru pentru următoarele săptămâni este să transferăm integral vaccinarea la cabinetele medicilor de familie. Din datele pe care le-am analizat în şedinţa CNCAV, sunt peste 8 milioane de români care s-au vaccinat anti-COVID-19 până la data de 1 martie, iar procentul populaţiei adulte vaccinate e de 51%. În acelaşi timp, peste 1 milion de români au primit vaccinul prin intermediul medicilor de familie”, a mai transmis Baciu.
Potrivit acestuia, eforturile CNCAV continuă până în ultima zi de funcţionare, cu acelaşi profesionalism şi cu aceeaşi atenţie la detalii care au asigurat şi până acum, la un bun nivel, infrastructura necesară vaccinării în România.
”E o experienţă extrem de importantă pentru sistemul public de sănătate, una pe care o vom folosi pentru a moderniza în continuare acest sistem. Sunt multe lecţii învăţate din acest proiect nou, pus la punct într-un termen foarte scurt şi cu un efort logistic imens. Ne-am adaptat din mers, am căutat constant să îmbunătăţim lucrurile – atât în centrele de vaccinare, cât şi pe platforma pentru programarea online sau în comunicarea cu oamenii”, a mai transmis Baciu.
Acesta a preluat recent funcţia de preşedinte al CNCAV de la colonelul Valeriu Gheroghiţă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.