Garda Naţională de Mediu a dat amenzi de peste 1,1 milioane de lei,în urma unui control privind calitatea aerului în Bucureşti şi Ilfov. Odată cu intrarea în sezonul rece, principalii indicatori ai calităţii aerului din Bucureşti şi împrejurimi au înregistrat depăşiri ale valorilor limită admise, înregistrate de staţiile din reţeaua RNMCA. Potrivit inspectorilor de mediu, la temperaturi scăzute, poluanţii se dispersează mai lent şi, în plus, calitatea aerului este afectată de emisiile poluante rezultate în urma încălzirii locuinţelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Iarna aduce provocări suplimentare în ceea ce înseamnă calitatea aerului înconjurător. Odată cu scăderea temperaturilor, dispersia poluanţilor se face mai lent, uneori are loc inversiunea termică, un fenomen meteo prin care poluanţii sunt reţinuţi la sol şi, în plus, apar emisiile rezultate din încălzirea rezidenţială care, conform studiilor, reprezintă 27 % din contribuţia negativă asupra calităţii aerului din Bucureşti”, informează Garda Naţională de Mediu.



Sursa citată menţionează că, în acest context, în perioada 21 octombrie - 12 decembrie, Garda de Mediu a făcut un amplu control la mai mulţi operatori economici din Capitală şi din judeţul Ilfov a căror activitate are impact asupra calităţii aerului, cum este cazul unor şantiere, staţii de betoane etc.



„Au fost verificate inclusiv CET-urile unde, din fericire, nu au fost constatate depăşiri ale valorilor limită, acestea funcţionând integral pe gaze naturale, conform autorizaţiilor de mediu. În urma acestei acţiuni, s-au aplicat 73 de amenzi în valoare totală de peste 1.168.000 lei”, precizează Garda Naţională de Mediu.



Aceeaşi sursă menţionează că amenzile au fost date cu precădere pentru lipsa măsurilor necesare care să împiedice producerea prafului, întreţinerea necorespunzătoare a mijloacelor auto şi a drumurilor de acces, depozitări necorespunzătoare a deşeurilor rezultate din activităţile de desfiinţare/construire.


 
„Garda Naţională de Mediu va continua să ţină sub observaţie problemele de mediu specifice sezonului rece şi, în măsura în care se vor înregistra depăşiri ale valorilor limita a parametrilor de calitate a aerului, comisarii GNM vor desfăşura noi controale”, se mai arată în informarea instituţiei citate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.