Amenzi în valoarea de aproape 100.000 de lei au fost date de inspectorii sanitar-veterinari de pe litoral, în ultima săptămână, fiind retrase de la comercializare aproape 100 de kilograme de produse alimentare improprii consumului uman.
Potrivit unui comunicat al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Constanţa, inspectorii care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2019 au verificat, în perioada 24-30 iunie, 203 unităţi amplasate în Năvodari, Mamaia, Eforie, Costineşti şi Mangalia, din care aproape jumătate erau restaurante.
"În urma acestor controale s-au constatat deficienţe cu privire la: comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar; ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare; condiţii necorespunzătoare de igienă în spaţiile de producţie; depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare", se arată în comunicat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pentru abaterile de la legislaţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, cinci restaurante, două unităţi tip fast-food, patru unităţi tip bufet, trei magazine alimentare au fost sancţionate contravenţional, cu amenzi în valoare de 95.000 de lei, a mai precizat sursa citată.
De asemenea, echipele de control au retras de la comercializare 93 de kilograme de produse alimentare improprii consumului uman.
A.N.S.V.S.A., prin intermediul D.S.V.S.A. Constanţa, pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival: 0786 577 007, unde se pot face sesizări sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor. Acest număr va funcţiona în paralel cu numărul Call – Center-ului A.N.S.V.S.A.: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.