Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Kathleen Kavalec, a fost primit, miercuri, în vizită de prezentare de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a felicitat pe noul ambasador al SUA la începutul misiunii sale diplomatice şi i-a urat succes în întreaga activitate. În continuare, Patriarhul României a făcut referire la fenomenul migraţiei, care, în cazul României, generează, pe lângă posibilitatea unor şanse reale de realizare pe plan personal, şi provocări în faţa cărora Biserica Ortodoxă Română încearcă să găsească cele mai adecvate soluţii pastorale, în vederea păstrării şi promovării valorilor identitare româneşti, în special în privinţa tinerilor din aceste comunităţi”, arată Patriarhia Română, miercuri seară, într-un comunicat de presă citat de Basilica. 

Sursa citată a precizat că ”ambasadorul a mulţumit pentru primire şi pentru modul exemplar în care Biserica Ortodoxă Română a acordat asistenţă deosebită mulţimii de refugiaţi, ca urmare a războiului din Ucraina”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”De asemenea, Excelenţa Sa a mulţumit Patriarhiei Române pentru implicarea activă în combaterea traficului de persoane, care afectează, în prezent, şi România. În acest context, Patriarhul României a subliniat faptul că Biserica Ortodoxă Română dezvoltă diferite proiecte şi programe destinate persoanelor vulnerabile (refugiaţi, victime ale traficului de persoane, victime ale violenţei domestice şi altele)”, se mai arată în comunicatul de presă.

Potrivit documentului, în acelaşi timp, PF Daniel a arătat că, ”întrucât poporul român este un popor foarte religios, este necesar ca orice lege cu impact spiritual major asupra societăţii româneşti, în special în privinţa moralei sociale şi a educaţiei în şcolile din ţara noastră, să fie, în prealabil, discutată şi cu reprezentanţii cultelor religioase recunoscute în România, astfel încât să existe un dialog şi o cooperare benefică la nivel naţional”.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.