Comitetul Local de Combaterea Bolilor a declarat cel de-al doilea focar de pestă porcină africană, din Timiş, după ce în urmă cu o zi a fost depistat primul focar, în localitatea Găvojdia. Cel de-al doilea focar se află pe teritoriul localităţii Remetea Mare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În urma examinării unor probe  prelevate de la  porci domestici proveniţi din localitatea Remetea Mare, din cadrul unei exploataţii, şi trimise la Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Diagnostic şi Sănătate Animală  Bucureşti a fost confirmată pesta porcină africană. Au fost stabilite zonele circulare de protecţie şi supraveghere de 3 şi respectiv 10 km în jurul focarului de pestă porcină africană. Astfel, zona de protecţie cuprinde localitatea Remetea Mare”, se arată într-un counicat de presă, de vineri, al Prefecturii Timiş.

Zona de supraveghere cuprinde localităţile Izvin, Recaş, Ianova, Giarmata, Giarmata Vii, Ghiroda, Bucovăţ, Moşniţa Veche, Moşniţa Nouă, Bazoşu Nou, Albina, Dragşina, Bazoşu Vechi.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Prin Hotărârea CLCB a fost aprobată uciderea, sub control oficial, a porcilor din  exploataţia non-profesională în care a fost declarată pesta porcină africană.

În urmă cu o zi a fost depistat un foscar de pestă porcină africană în localitatea Găvojdia.

Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic pentru specia  suină.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.