Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) face, până la finalul anului, măsurători în cele mai poluate zone din ţară cu ajutorul a 25 de autolaboratoare. Acestea vor monitoriza calitatea aerului în zonele de trafic intens, din apropierea principalelor intrări în marile oraşe, în zona depozitelor de deşeuri, precum şi în zonele industriale reclamate ca fiind poluante.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”25 de autolaboratoare pentru monitorizarea calităţii aerului, aflate în administrarea Agenţiilor pentru Protecţia Mediului sunt implicate, începând din această săptămână, într-o campanie naţională desfăşurată pe diferite categorii de poluare”, anunţă, joi, ANPM, într-un comunicat de presă.

Preşedintele instituţiei, Laurenţiu Alexandru Păştinaru, a precizat că autolaboratoarele vor putea fi văzute, până la finalul anului, în cele mai sensibile zone la capitolul poluare, din toată ţara, pentru a monitoriza calitatea aerului.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Desfăşurăm campanii pe zonele de trafic intens, din apropierea principalelor intrări în marile oraşe, în zona depozitelor de deşeuri, precum şi în zonele industriale în privinţa cărora sunt semnalate cele mai multe probleme de calitate a aerului. Verificările vor fi făcute pe rând şi pe parcursul mai multor zile, funcţie de fiecare tematică în parte, având în vedere faptul că autolaboratoarele vor face măsurători 24 de ore din 24, mai multe zile la rând”, a anunţat Laurenţiu Alexandru Păştinaru, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului.

Potrivit datelor transmise de oficialii instituţiei, fiecare din aceste autolaboratoare achiziţionate de Ministerul Mediului - România are în dotare ministaţie meteo, sistem de transmisie a datelor şi echipamente pentru măsurarea dioxidului de sulf (SO2), hidrogenului sulfurat (H2S), oxizilor de azot (NO/ NO2/ NOX), amoniacului (NH3), compuşilor volatili şi particulelor în suspensie (PM 10 şi PM 2,5).

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.