Comunitatea Declic organizează o acţiune de protest faţă de ministrul Mediului, Tanczos Barna, pe care îl acuză că ia decizii care duc la distrugerea pădurilor din parcurile naţionale şi că este un promotor al exploatărilor forestiere. ”Caravana Ruşinii” pleacă, vineri, din Bucureşti şi va ajunge în 22 de localităţi din Covasna şi Harghita, zona de unde provine Tanczos.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Comunităţii Declic, ”Caravana Ruşinii” va lua startul, la ora 11:00, de la Ministerul Mediului, aceasta fiind ”un periplu care arată adevărata faţă a ministrului Mediului, Tanczos Barna, ale cărui decizii duc la distrugerea pădurilor din parcurile naţionale”. 

”Ca într-o plimbare printr-o grădină botanică, Comunitatea Declic va merge direct în mijlocul votanţilor lui Tanczos Barna pentru a le arăta în ce s-a transformat trimisul lor în parlament: un promotor al exploatărilor forestiere, inclusiv din parcurile naţionale. Caravana Ruşinii va duce, în 22 de localităţi din judeţul Harghita, două imagini reprezentative pentru acţiunile distructive ale ministrului Mediului: 1. Tanczos Barna, votat în mai multe rânduri în topul celor mai atrăgători politicieni maghiari, a devenit Bărbatul fatal… pentru păduri. 2. Sărutul morţii, o expresie des folosită în zona electorală a lui Tanczos Barna, ilustrează atitudinea ministrului, la adresa pădurilor: defrişări cu voie de la cei puşi să le protejeze. Mesajul este întărit de imaginea unei fâşii defrişate din Parcul Naţional Semenic. Asta pentru că ministrul neagă că ar exista defrişări în parcurile naţionale. Iar minciuna ministrului condamnă la moarte pădurile seculare”, arată aceştia.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Caravana Ruşinii” va face opriri la Sfântu Gheorghe, Ozun, Tusnad, Sântimbru, Sâncrăieni, Miercurea Ciuc, Mădăraş, Dăneşti, Cîrta, Voşlobeni, Gheorgheni, Suseni, Ciumani, Joseni, Praid, Ocna de Sus, Corund, Lupeni, Odorheiul, Căpâlniţa, Vlăhiţa, Lueta.

  

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.