Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii”.
”Ministerul Mediului a emis astăzi acordurile de mediu pentru patru parcuri eoliene propuse a se realiza pe raza comunelor Ciuchici, Naidăş, Sasca Montană, Răcăşdia, Vrani, Berlişte şi Ciclova Română din judeţul Caraş Severin”, anunţă, vineri, Ministerul Mediului.
Sursa citată a precizat că cele patru parcuri eoliene însumează 81 de turbine, cu o putere instalată de 6,2 MW fiecare şi sunt prevăzute cu sisteme de stocare a energiei electrice, având un rol important în decarbonarea sistemului energetic naţional.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Acestea vor contribui la înlocuirea capacităţilor poluante şi atingerea ţintei Surselor Regenerabile de Energie în sectorul Energiei Electrice (SRE-E). Perioada de execuţie este estimată la 36 de luni.
”Efectele schimbărilor climatice sunt din ce în ce mai evidente, iar noi suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii. Asemenea investiţii, ce produc energie din surse regenerabile, prezintă numeroase beneficii, printre care şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, diversificarea aprovizionării cu energie şi reducerea dependenţei faţă de pieţele de combustibili fosili. De asemenea, dezvoltarea surselor regenerabile de energie ne ajută şi prin crearea de noi locuri de muncă verzi, în România”, a declarat ministrul Mircea Fechet.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.