Pacienţii care au diferite forme de cancer vor putea avea acces mai uşor la investigaţii de tip PET-CT, de la 1 iunie. Nu va mai fi necesară aprobarea comisiei de experţi de la nivelul CNAS pentru efectuarea acestei investigaţii, care este cea mai avansată tehnică de medicină nucleară, foarte utilă în diagnosticarea din vreme a diferitelor tipuri de tumori, în localizarea şi stabilirea stadiului acestora, dar şi în monitorizarea eficienţei tratamentului oncologic. Conform datelor furnizate News.ro de CNAS, la Spitalul Victor Babeş din Timişoara se află unul dintre cele şase aparate PET CT, celelalte din sistemul de stat fiind la Institutul Regional de Oncologie Iaşi, la Spitalul Militar din Capitală, Spitalul Sfântul Ioan cel Nou Suceava, Spitalul Clinic Colentina şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi. Mai există 10 astfel de aparate în centre private situate în Oradea, Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Braşov şi Sibiu.
Conf. Dr. Diana Manolescu, director medical al Spitalului Victor Babeş Timişoara a explicat News.ro cum funcţionează aparatul
“Tomografia cu emisie de pozitroni sau PET CT-ul este o investigaţie imagistică de înaltă performanţă al cărei rol este acela de a evidenţia structurile sau organele cu activitate metabolică din organism, pentru că foloseşte o substanţă, radiotrasor, este un izotop de glucoză, care se fixează pe celulele cu activitate metabolică crescută. În cazul pacientului oncologic, unde celula este avidă pentru glucoză, aceste ţesuturi vor capta mult mai intens comparativ cu ţesutul sănătos, de aceea este o tehnică foarte utilă în stadializarea acestor pacienţi, preterapeutic, în stadiul iniţial, la diagnostic, dar şi după iniţierea terapiei, pentru monitorizarea ca răspuns la medicaţia care este administrată.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În momentul în care pacientul se prezintă în cadrul laboratorului, se măsoară parametrii vitali, greutatea, înălţimea, tensiunea arterială şi nivelul de glicemie, dacă pacientul este în parametri intră în camera de injectare unde se administrează sub forma unei perfuzii această substanţă radioactivă, urmează o perioadă de aşteptare, undeva între 30 de minute şi o oră, pentru a fixa această substanţă la nivelul organismului. Ulterior, pacientul este adus în camera de examinare, apoi pacientul este întins pe masă, în mod normal se face ca o investigaţie CT uzuală, doar că imaginile vor fi atât de tip CT cât şi această mapă de activitate metabolică ce se suprapune peste analiza morfologică iniţială”, a precizat medicul.
Dr. Daniela Cheţan, medic primar de medicină nucleară la Institutul Regional de Oncologie Iaşi a relatat pentru News.ro ce înseamnă pentru pacienţi faptul că nu se mai întruneşte comisia de experţi la CNAS pentru a aproba investigaţiile PET-CT, dar şi cine sunt medicii care vor putea da trimitere pentru astfel de investigaţii.
Pot da trimitere pentru investigaţia PET-CT medicul hematolog, oncolog, neurolog şi neurolog pediatru.
“În primul rând, se va reduce mult perioada de a ajunge a pacientului la o investigaţii de acest tip. Până acum se aştepta o întrunire a unei comsiii, care se întâmpla lunar, se aştepta depunerea dosarului, aprobarea şi după aceea planificarea pentru examinare. Examinarea de medicină nucleară, pentru că PET CT-ul aparţine medicinei nucleare, este o investigaţie care este foarte utilă în oncologie, decizia luată vine în sprijinul pacientului oncologic pentru a-I reduce perioada de aşteptare până ajunge la o investigaţie cu viză diagnostică, o utilizăm şi în monitorizarea bolii oncologice, a răspunsului terapeutic.
În primul rând foloseşte la diagnostic, la tratament, la monitorizarea unui tratament, la o stadializare corectă şi completă a pacientului oncologic. În acest moment în oncologie este cea mai înaltă investigaţie care se poate aplica pacienţilor. Trimiterea o face medicul curant al pacientului, medicul oncolog, medicul hematolog, dânşii sunt cei care girează toată evoluţia, tratamentul, stadializarea”, a explicat medicul.
În România sunt numai şase aparate PET CT în tot atâtea spitale de stat. Este aglomerat şi la Institutul Regional de Oncologie Iaşi însă medicii speră ca prin noua reglementare totul să meargă mai repede şi să beneficieze de plafonul gratuit toţi pacienţii. O altă problemă este cea a medicilor de medicină nucleară, puţini în România
“Aici este aglomerat, dar facem tot posibilul să fie bine pentru pacienţi. Lista de aşteptare este încărcată şi lungă, avem cam 80 pe lună, până spre 90, poate chiar mai mult. Nu au cum să apuce toţi plafonul gratuit prin CNAS, acum sperăm prin această decizie să nu mai avem probleme de genul acesta.
Pentru alte tipuri de patologii se face PET CT contra cost, nu pentru pacientul oncologic. Examinarea nu este doar pentru cancer, la noi facem gratuit prin fonduri CNAS pentru pacientul oncologic. Mai poate fi folosit pentru afecţiunile non oncologice, pot să fie anumite boli inflamatorii, nu se pretează orice patologie, pot să fie anumite boli metabolice, depinde de contextual patologic, de antecedentele fiecărui pacient, este un întreg bilanţ până se decide examinarea.
Nu avem foarte mulţi colegi specializaţi pe medicină nucleară, ne dorim să fie şi aparate, dar şi colegi mai mulţi în domeniu, să le placă să facă şi să rămână. Sunt foarte mulţi colegi care pleacă din specialitate chiar dacă la rezidenţiat se ia ca specialitate. Presupune riscul de expunere la radiaţie ionizantă, nu numai al pacientului, ci şi al personalului medical care are grijă de pacient pe toată perioada examinării”, a precizat Dr. Daniela Cheţan pentru News.ro.
Criteriile de eligibilitate pentru PET CT în cazul pacienţilor oncologici urmează reguli clare care au fost stabilite prin Ordin CNAS. Iată care sunt în cazul adulţilor: https://petct.ro/doc/lista-indicatii-2023-adulti-oncologie.pdf
Criteriile de eligibilitate în cazul copiilor: https://petct.ro/doc/lista-indicatii-2018-copii.pdf
Medicii de specialitate atrag atenţia că o investigaţie de tip PET-CT trebuie recomandată numai în cazurile bine documentate clinic şi conform reglementărilor din ghidurile internaţionale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.