30 de ani de la mineriada din 13-15 iunie: Patru morţi, peste 1.300 de răniţi şi niciun vinovat

În urmă cu 30 de ani, acţiunea în forţă a autorităţilor pentru a îndepărta ultimii manifestanţi rămaşi în Piaţa Universităţii după protestul anticomunist maraton început în 22 aprilie 1990 instaura în centrul Capitalei violenţa şi teroarea, punctul culminant fiind atins odată cu venirea minerilor. Patru oameni au murit şi peste 1.300 au fost răniţi, În presa vremii, relatările despre ceea ce s-a întâmplat în 13 - 15 iunie oscilau între ”tentativă de lovitură de stat”şi ”dovada gravei crize morale” prin care trecea ţara având drept consecinţă ”întoarcerea la epoca de piatră”.

Mineriada din 13-15 iunie 1990 a fost a treia ocazie în care FSN a utilizat minerii din Valea Jiului ca forţă de represiune împotriva celor care contestau regimul instaurat după Revoluţia din decembrie 1989, însă brutalitatea intervenţiei a fost fără precedent. Prima mineriadă a fost o reacţie la o manifestaţie antiguvernamentală de amploare din 28 ianuarie 1990 care a determinat intervenţia a circa 5.000 de mineri din Valea Jiului care au devastat, a doua zi, sediul PNL. Pe 19 februarie, Frontul a recurs din nou la mineri după ce, în ziua precedentă, o demonstraţie anticomunistă a degenerat şi s-a terminat cu devastarea sediului Guvernului. La sosirea minerilor, forţele de ordine restabiliseră ordinea şi nu s-au înregistrat violenţe.

A treia mineriadă a pus capăt demonstraţiei anticomuniste maraton din Piaţa Universităţii.

În 22 aprilie, un grup de persoane a ocupat piaţa şi a declarat-o ”zonă liberă de neocomunism”. În zilele următoare, numărul celor care protestau a crescut, fiind zile în care şi 50.000 de persoane protestau faţă de guvernarea FSN. Preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN), Ion Iliescu, îi numea pe protestatari ”huligani” şi ”golani”. Ultimul apelativ a fost asumat de protestatari drept un titlu de onoare.

Ana Blandiana, Florin Iaru, Mircea Dinescu, Victor Rebengiuc, la acea vreme rector al Academiei de Teatru şi Film, Ion Caramitru şi Dragoş Pâslaru, regizorul Nae Caranfil, Alexandru Andrieş şi Cristian Paţurcă, profesorul Emil Constantinescu, părintele Galeriu şi disidenta Doina Cornea s-au numărat printre cei care au apărut în faţa mulţimii pentru a-şi arăta sprijinul şi implicarea.

Printre revendicările ”golanilor” din Piaţa Universităţii se aflau amânarea alegerilor, o nouă lege electorală, aplicarea imediată a punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara care prevedea eliminarea foştilor activişti comunişti din viaţa politică şi judecarea celor care au organizat şi condus represiunea împotriva revoluţionarilor din decembrie 1989.

Regimul condus de Ion Iliescu a refuzat să dea curs solicitărilor. Într-o şedinţă a CPUN în care generali ai MAI se plângeau că poliţiştii care trebuiau să asigure ordinea au fost agresaţi, Mircea Dinescu avertiza poliţia să reziste tentaţiei de a interveni în forţă. ”Să nu ne trezim din nou cu minerii că vin să facă ordine în Capitală”, spunea Dinescu. ”S-ar putea”, a comentat atunci Iliescu.

În pofida permanentizării manifestaţiilor anticomuniste din Piaţa Universităţii, FSN şi Ion Iliescu au obţinut o victorie zdrobitoare la alegerile din 20 mai 1990. Iliescu devine preşedinte al României pentru un mandat de doi ani, cu un scor de 85%, obţinut într-un singur tur de scrutin. Confruntaţi cu evidenţa faliei dintre doleanţele lor şi cele ale majorităţii populaţiei, numărul protestatarilor din Piaţă scade apreciabil după alegeri.

Pe baza succesului din alegeri, conducerea FSN încearcă pe 13 iunie 1990 evacuarea manifestanţilor din Piaţa Universităţii, inclusiv cu ajutorul unor muncitori de la IMGB care scandau ”Noi muncim, nu gândim” sau ”Moarte intelectualilor”. Cei din Piaţa Universităţii au ripostat la violenţele forţelor de ordine mergându-se până la asedierea şi incendierea sediilor Ministerului de Interne şi Poliţiei Capitalei, deşi era neclar cine au fost autorii incendierii - manifestanţii sau autorităţile. De asemenea, a fost întreruptă emisia TVR, deşi televiziunea nu încetase să emită în circumstanţe mult mai severe în zilele Revoluţiei. Într-un discurs ţinut în seara acelei zile, Ion Iliescu a calificat luptele de stradă drept ”o rebeliune de tip legionar ”: ”Avem de-a face cu o încercare de rebeliune de tip legionar. Elemente declasate, manevrate de forţe interesate în destabilizarea ţării şi ignorarea opţiunii exprimate de poporul nostru s-au dedat la acte grave de violenţă".

"Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului şi televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită”, era apelul lui Ion Iliescu în 13 iunie 1990.

Până seara, forţele de ordine ale MAI au golit Piaţa Universităţii, iar o parte din protestatari au fost reţinuţi. Practic, ”Golaniada” fusese deja oprită.

Ziarele centrale au relatat diferit evenimentele.

Joi, 14 iunie 1990, Adevărul publica „Reportajul celei mai fierbinţi zile, începută cu răsaduri de flori, terminată cu morţi, răniţi şi incendii”, relatare pe ore din Piaţa Universităţii. În plus, preciza că bande legionare, în uniforme, îşi făcuseră apariţia în Piaţă. Adevărul titra că „lovitura de stat a eşuat”.

Libertatea a avut ca titlu de primă pagină „Terorism la scenă deschisă”. Era invocat „veninul urii” transmis în scris sau prin portavoce pe caldarâmul stropit cu sângele martilor din 21-22 decembrie, dar era amintită şi devastarea sediilor Partidului Naţional Ţărănesc şi Partidului Naţional Liberal.

„O acţiune de «curăţire» prost gândită şi ineficient executată – detonatorul unui val de violenţă fără precedent în Români”, „Epicentrul unui nou seism provocat de intoleranţă, fanatism, ură şi violenţă calculată” şi „Flacăra democraţiei pâlpâie fără viitor sub vijelia nostalgiei dreptăţii întemeiate pe bâtă şi cuţit”, scria Libertatea.

A doua zi, au ajuns în Capitală câteva mii de mineri care, împreună cu forţele de ordine, declanşează o represiune brutală împotriva opozanţilor cunoscuţi ai FSN. Sediile partidelor istorice şi cel al Universităţii sunt devastate, iar minerii, ajutaţi de forţele de ordine, au bătut şi reţinut orice persoană considerată suspectă. Profesori universitari au fost bătuţi, iar un miner a vrut să-l decapiteze cu toporul pe Marian Munteanu, care era deja inconştient din cauza bătăilor. Dincolo de ţintele prestabilite şi identificate cu ajutorul poliţiei şi SRI, au fost maltrataţi şi bucureşteni aleşi la întâmplare de pe străzi, cu predilecţie pentru cei cu barbă, cu ochelari sau cu o vestimentaţie considerată nonconformistă.

Cei arestaţi au fost duşi la Măgurele, unde au fost din nou bătuţi de către poliţişti şi reţinuţi fără respectarea procedurilor judiciare. Potrivit procurorilor militari, la capătul celor trei zile de represiune, bilanţul era sinistru: patru persoane au fost ucise prin împuşcare, trei au fost rănite tot prin împuşcare, peste 1.200 de persoane au fost maltratate şi lipsite abuziv de libertate.

În acele zile, Iliescu li s-a adresat de două ori minerilor, prima dată pe 14 iunie. ”Dragi mineri, mă adresez dumneavoastră mulţumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească. Delegaţia de mineri, în frunte cu domnul Cozma, se va deplasa spre Piaţa Universităţii pe care vrem să o reocupaţi dumneavoastră”, a spus Iliescu.

A doua zi, minerii s-au adunat la Romexpo pentru a-l asculta din nou pe preşedinte. ”Vă mulţumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce aţi demonstrat în aceste zile, că sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă disciplină civică şi muncitorească, oameni de nădejde şi la bine, dar mai ales la greu”, le-a spus Iliescu minerilor înainte de reîntoarcerea lor în Valea Jiului.

În 15 iunie 1990, Adevărul relua ideea de „lovitură de stat”. Tentativa fusese pregătită din timp, , iar „Cavalerii Apocalisului” erau considerate şi ziarele Dreptatea şi România Liberă, care ar fi împărţit manifeste prin care au fost chemaţi oamenii în Piaţă pe 24 mai, după alegeri.

„Dovezi că sume mari (în jur a o sută milioane lei) s-au investit în această Piaţă ne-au pus în stare de alarmă, dar calmul aparent nu ne-ar fi dat crezare şi n-am făcut publice astfel de date”, scria Adevărul.

În aceeaşi zi, Libertatea scria, între altele: „O instituţie «dispărută» peste noapte - Poliţia Capitalei”, relatând un incident la sediul acesteia, la care ar fi participat până la 500 de persoane „înarmate cu o largă panoplie de «argumente democratice» - capete de bară, leviere, bâte”. Manifestanţii cereau eliberarea celor arestaţi din Piaţa Universităţii.

Câteva zile mai târziu, pe 19 iunie, România Liberă sublinia că „nu a incitat în nicio împrejurare la destabilizare, violenţă, manifestări extremiste contrarii ordinii de drept şi legalităţii statului” şi, referindu-se la violenţele recente, titra pe prima pagină: „De la epoca de aur la epoca de piatră – O gravă criză morală”.

„Este greu de înţeles cum un grup social (demn de stimă altminteri, ca orica altul) a fost ales să reprezinte instanţa supremă de ordine şi decizie în Capitală. Ca urmare a acestei ciudate învestituri, minerii au decis interzicerea publicaţiei noastre, au ameninţat, au devastat sediile unor facultăţi, ale unor partide, locuinţe particulare şi au molestat pe cine au vrut cu o cruzime inimaginabilă”, nota editorialul.

„Pe fondul acestei ample acţiuni de violenţă, care s-a prelungit, ţara s-a trezit într-o gravă criză morală, opoziţia a fost practic intimidată, iar adevărul sechestrat. Ne aşteaptă o perioadă grea, pe care nimeni nu şi-ar fi imaginat-o în ziua de 22 decembrie”, scria România Liberă.

Reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii de forţele de ordine sprijinite de mineri, în intervalul 13 - 15 iunie, s-a soldat cu decesul a patru persoane, rănirea prin împuşcare a altor trei, precum şi cu vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a peste 1.000 de persoane în zilele de 14 şi 15 iunie 1990.  

În urmă cu exact trei ani, dosarul Mineriadei ajungea în instanţă

Parchetul Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat în 13 iunie 2017 că procurorii militari au finalizat cercetările în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 şi au trimis în judecată, pentru crime împotriva umanităţii, 14 persoane, între care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu, fostul şef al SRI Virgil Măgureanu şi Miron Cozma. În mai 2019, ICCJ a decis restituirea dosarului la Parchet, iar în februarie 2020 Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ) a contestat decizia judecătorului de  la Curtea Supremă.

Potrivit procurorilor, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990 autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, în acest atac fiind implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.

Au fost trimişi în judecată: Ion Iliescu, la acea dată preşedinte al României şi preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi preşedinte ales al României, Petre Roman, prim-ministru al Guvernului interimar, Gelu Voican Voiculescu, viceprim-ministru, Virgil Măgureanu, director al Serviciului Român de Informaţii şi general în rezervă Mugurel Cristian Florescu, adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare, pentru infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1, lit a din Codul Penal (uciderea unor persoane) - 4 acte materiale, art. 439 alin. 1 lit. g (vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unor persoane) - 1.388 de acte materiale şi art. 439 alin. 1 lit. j (vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unor persoane) - 1250 de acte materiale.

De asemenea, au fost trimişi în judecată amiralul în rezervă Emil Dumitrescu,  la data săvârşirii faptelor, membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi şef al Direcţiei Generale de Cultură, Presă şi Sport din cadrul Ministerului de Interne,  pentru infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1, lit. g (1388 de acte materiale) şi art. 439 alin. 1 lit. j (1250 de acte materiale) din Codul penal, cu aplicarea art. 439 alin. 1 art. 5 alin. 1 din Codul penal, Cazimir Ionescu, vicepreşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, Adrian Sârbu, la acea dată şef de cabinet şi consilier al primului ministru, Miron Cozma, preşedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”, Matei Drella, lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni, Cornel Plăieş Burlec, ministru adjunct la Ministerul Minelor, pentru infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1, art. 439 alin. 1 lit. g (856 de acte materiale) şi art. 439 alin. 1 lit. j (748 de acte materiale) din Codul penal.

În dosarul Mineriadei, procurorii militari i-au trimis în judecată şi pe generalul în rezervă Vasile Dobrinoiu, comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne, colonel în rezervă Petre Peter,  comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele, aparţinând Ministerului de Interne, pentru infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit. g (431 de acte materiale) şi art. 439 alin. 1 lit. j (431 de acte materiale) din Codul penal şi Alexandru Ghinescu, director al I.M.G.B., pentru infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit g (5 acte materiale).

Conform procurorilor, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi îşi exprimau, în mod paşnic, opiniile politice în contradicţie cu cele ale majorităţii care forma puterea politică la acel moment. În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării, arată procurorii.

Ei menţionează că atacul a fost pus în practică în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, având următoarele consecinţe: moartea prin împuşcare a patru persoane (fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracţiunii), vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unui număr total de 1.388 de persoane (fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracţiunii) şi privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a unui număr total de 1.250 de persoane.

În cadrul acestei acţiuni, peste două sute de persoane au fost ridicate şi transportate la o unitate militară a Ministerului de Interne din localitatea Măgurele, unde au fost reţinute până în după amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară, iar concomitent s-a pătruns în forţă, fără drept, în sediul Institutului de Arhitectură şi al Universităţii din Bucureşti, fiind percheziţionate mai multe birouri, persoanele aflate în incintă fiind evacuate prin acte de  violenţă.  

"Conform hotărârii luate de către preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, primul-ministru al Guvernului României, viceprim-ministrul, conducători ai instituţiilor de forţă, precum şi de către persoane din conducerea Frontului Salvării Naţionale, în Piaţa Universităţii au fost aduşi muncitori de la Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti, coordonaţi de directorul acesteia. Muncitorii s-au manifestat violent, agresând fizic persoanele întâlnite în zona Institutului de Arhitectură, după care au ocupat Piaţa Universităţii împreună cu forţele de ordine, pentru a împiedica revenirea manifestanţilor. Acţiunile întreprinse de autorităţile statului au generat o ripostă violentă din partea opozanţilor, astfel că au fost incendiate sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne, Televiziunii Române şi Serviciului Român de Informaţii", notează procurorii.

Anchetatorii mai spun că s-a făcut uz de armă cu muniţie de război de către forţele de ordine, în aceste împrejurări fiind împuşcate mortal patru persoane, iar alte trei au fost rănite, de asemenea, prin împuşcare.

Represiunea autorităţilor a continuat în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfăşurat împreună cu minerii şi muncitorii  din mai multe judeţe ale ţării, care  deveniseră o adevărată forţă de ordine, paralelă cu cele recunoscute şi organizate potrivit legii. În acest context, minerii aduşi în Bucureşti au devastat sediile partidelor politice nou înfiinţate sau reînfiinţate după Revoluţia din decembrie 1989 şi care se aflau în opoziţie. De asemenea, au agresat locuitori ai Bucureştiului şi alte persoane având legătură cu manifestaţiile din Piaţa Universităţii, imaginile cu actele de violenţă comise de mineri pe străzile oraşului fiind mediatizate în întreaga lume. 

"Aceste evenimente au fost urmarea actelor de diversiune şi manipulare a opiniei publice de către autorităţile statului reprezentate de către inculpaţi, care au prezentat manifestaţiile din Piaţa Universităţii într-un mod distorsionat şi au acreditat ideea că ele sunt determinate de o aşa-zisă ”rebeliune de tip legionar”. Manifestanţii care îşi exprimau opiniile politice au fost prezentaţi ca persoane cu ocupaţii infracţionale, "elemente extremiste, reacţionare”, fiind etichetaţi de preşedintele ales al României ca fiind ”golani”. Persoanele care au fost ridicate din Piaţa Universităţii, împreună cu altele considerate ca având legătură cu manifestaţiile, au fost duse cu forţa în cazărmi aparţinând Ministerului de Interne, fiind private de libertate într-un mod nelegal şi în spaţii total improprii pentru deţinerea unor persoane. Privarea de libertate fără forme legale a acestora a durat până cel mai târziu pe data 21 iunie 1990. (...) obiectul acestei cauze îl constituie faptele comise începând cu luarea hotărârii de a lansa atacul îndreptat împotriva populaţiei civile, până la punerea în libertate a ultimei persoane private de libertate în mod nelegal", mai arată anchetatorii.

În acest dosar au fost  audiate 46 de persoane având calitatea de inculpat sau suspect, 1.388 de persoane vătămate, 146 de succesori ai victimelor şi 589 de martori, fiind emise aproximativ 2.300 de citaţii.

Dosarul Mineriadei are 413 volume, iar rechizitoriul întocmit în acest caz are 2.000 de file.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.