Ministrul Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, afirmă, referindu-se la lista spitalelor care ar urma să fie finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi rezilienţă, că au existat discuţii cu oficialii Comisiei Europene, dar arată că nu a trimis Comisiei o altă listă cu spitale, pentru că nu a primit aşa ceva.
"În primul rând, nu există niciun fel de disensiune în coaliţie legat de lista de spitale. În al doilea rând, în această perioadă Ministerul Sănătăţii are ca sarcină în PNRR să elaboreze criteriile de selecţie a spitalelor care vor fi finanţate prin PNRR din această listă de 49. O discuţie cu Comisia a avut loc acum când o echipă a Comisiei a venit la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi au fost invitaţi toţi coordonatorii de reformă. Ştiu că unul dintre subiecte a fost legat de posibilitatea adăugării pe această listă de 49 de spitale a unor alte unităţi medicale şi este o discuţie pe care o are Ministerul Sănătăţii cu Comisia”, a declarat, miercuri, Dan Vîlceanu.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Vîlceanu a spus că nu a primit o listă de spitale, adăugând: "Nu aveam ce să transmit mai departe, din moment ce nu am primit o altă listă în afară de ceea ce este scris în PNRR”.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, că lista spitalelor care ar urma să primească finanţare din fonduri europene prin PNRR trebuie completată în urma unor discuţii cu oficialii Comisiei Europene, el criticând modul în care au fost trecute în PNRR obiective care ar trebuie finanţate prin acest plan şi arătând că nu sunt cunoscute criteriile privind finanţarea spitalelor. Mai mult, Rafila a susţinut că, în condiţiile în care foarte multe judeţe nu au niciun spital finanţabil prin PNRR, alte judeţe ar urma să primească finanţare pentru patru astfel de obiective.
"Nu trebuie modificată, trebuie completată (lista spitalelor – n.r.). Este o diferenţă, a modifica înseamnă a scoate unele şi a introduce altele. Ştiţi bine că în PNRR noi avem 25 de unităţi medicale care trebuie să fie construite şi dotate. Avem de ales dintr-o listă de 49. Pentru că nu am avut elemente obiective cum a fost întocmită această listă de 49 (...) problema nu este a listei, problema este a necesităţii de a alege între unităţi sanitare care oferă servicii de care este neapărată nevoie pe de o parte, pentru că sunt foarte multe judeţe care nu au nici măcar un obiectiv menţionat acolo, altele au patru. Totuşi trebuie să existe un echilibru din punctul ăsta de vedere. De asemenea, vă aduc la cunoştinţă că sunt judeţe care deja au spitale regionale, trebuie din cauza asta, să avem un acces al tuturor cetăţenilor din România la servicii de sănătate şi aşa că vom face această propunere de completare a acestei liste pe baza criteriilor obiective, să putem să alegem acele locaţii care îndeplinesc cerinţele legate de nevoia de servicii şi disponibilitatea personalului medical care să le şi ofere în aceste locaţii”, a declarat Alexandru Rafila.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.