Liderul Pro România, Victor Ponta, susţine că datoria publică a României, care a crescut în 2019 cu 4,25 de miliarde de euro, reprezintă ”banii pe care i-au furat şi i-au prăpădit baronii, mafioţii, stăneştii şi olguţii, slugile răspopite ale lui Dragnea - toţi care o ţin de fire pe marioneta Veorica”. Ponta afirmă că lucrurile nu vor rămâne aşa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Aceştia sunt banii pe care i-au furat şi i-au prăpădit baronii, mafioţii, stăneştii şi olguţii, slugile raspopite ale lui Dragnea - toţi care o ţin de fire pe marioneta Veorica! 4,25 miliarde de euro care vor fi plătiţi de români! Şi ei cred că scapă aşa??? Ei cred că îi aduc la guvernare pe PNL şi USR şi îşi văd liniştiţi de banii furaţi - să le dovedim că nu va fi aşa!”, a scris, marţi, pe Facebook, Victor Ponta.

Liderul Pro România susţine că, în tot acest timp, ”oamenii simpli, angajaţi, pensionari, oameni cu gândire şi nevoi de stânga, adevăraţii social democraţi din România, văd că în fiecare zi cresc toate preţurile, viaţă devine mai grea, săracii devin mai săraci şi baronii devin mai bogaţi şi mai aroganţi (cu toate rudele şi camarila lor)!”

”ProRomania va salva Stânga şi social democraţia în România - în primul rând trebuie însă să o salvăm de baroni, hoţi, analfabete şi sicofanti care le-au luat oamenilor tot ce aveau (inclusiv mândria de a fi social democrat)!”, a mai scris Ponta.

Datoria externă totală a României a crescut cu 4,254 miliarde euro în primele 6 luni, la 103,671 miliarde euro, potrivit datelor publicate marţi de Banca Naţională a României (BNR).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.