Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat duminică, la România TV, că a solicitat Autorităţii de Supraveghere Financiară date despre pilonul II de pensie, pentru a vedea cum se calculează pensiile şi care este diferenţa între sumele pe care le primesc pensionarii care cotizează şi la stat. Ministrul a ţinut să precizeze că nu este vorba despre naţionalizarea sau desfiinţarea pilonului II.
„Am cerut ASF date despre pilonul II de pensii, nu aş vrea să se sperie absolut nimeni, nu este vorba nici de naţionalizare, nici de desfiinţare, dar vrem să ştim care a fost formula de calcul şi vrem să facem o comparaţie între cei care au cotizat practic cu aceeaşi sumă la sistemul de stat şi cu aceeaşi sumă la pilonul II de pensie, să vedem dacă şi pensia care le este calculată va fi similară cu ceea ce oferă statul. Dacă este în plus, este chiar foarte bine, dacă este în minus, o să vedem toate datele. Cert e că va trebui să le prezentăm cu siguranţă şi celor care beneficiază de acest sistem de pensie, este vorba de cei care în 2010 aveau sub vârsta de 35 de ani şi care au fost obligaţi de stat să cotizeze la alte piloane de pensie”, a afirmat Olguţa Vasilescu.
Ministrul a explicat că „pilonul I de pensie înseamnă pilonul la care contribuie absolut toată lumea care va primi o pensie de la Casa Naţională de Pensii şi care plăteşte aproximativ 10%, apoi este pilonul II de pensii, care banii vin tot de la beneficari, este tot al statului, dar cu administrare privată”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Noi am cerut mai multe date de la ASF ca să vedem cum se calculează pensiile. Vrem să vedem care e diferenţa. Din moment ce se cotizează cu aceeaşi sumă şi la pilonul I şi la pilonul II de pensie, vrem să vedem dacă şi pensia care va fi primită este cel puţin egală. Sigur că fiind administare privată, ne aşteptăm să fie mai mare din partea privaţilor”, a conchis ministrul Muncii.
Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a precizat, în 29 iunie, într-un comunicat transmis de PSD că nu a declarat că va susţine desfiinţarea Pilonului ll, ci doar a răspuns unei întrebări care "probabil, a fost interpretată greşit". El susţine că nici nu ar fi putut face o astfel de previziune şi spune că regretă "confuzia creată".
Anterior, Ionuţ Mişa, a declarat că Pilonul II de pensii, care administrează active de aproape 40 de miliarde lei, va fi desfiinţat, banii vor fi returnaţi contribuabililor, iar aceştia vor trebui să aleagă între Pilonul I, de stat, sau Pilonul III, privat. Mişa nu consideră că această măsură este o naţionalizare a pensiilor private.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.