Ministrul Apărării, Vasile Dîncu a anunţat, joi, în emisiunea Talk News de la Profit TV că pensiile militarilor sub 2.500 de lei vor creşte cu 10%, din 2022, prevederea urmând a fi cuprinsă în bugetul de stat pentru anul viitor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Vasile Dîncu a fost întrebat dacă pensiile militarilor de până în 2.500 de lei vor creşte cu 10 procente.

”Da, este un lucru pe care l-am negociat cu Ministrul de Finanţe, împreună cu Minstrul de interne, Lucian Bode, aceasta este o modificare care va apărea în buget. Nu a apărut încă, mai discutăm mâine despre asta, însă este una dintre propunerile noastre şi cu siguranţă că va trece”, a spus ministrul Apărării. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

El a precizat că, în acest buget, ca un lucru general, Guvernul a încercat să aducă şi câteva contribuţii de genul one off, o singură dată. ”Am crescut alocaţii şi ajutoare pentru familii. Nu este însă un buget foarte spectaculos, foarte bogat, pentru că ne-am propus un lucru important, acel 7% pentru investiţii”, a spus Dîncu.

Despre impactul bugetar al acestei majorări a pensiilor militarilor, Dîncu a spus că este suportabil, chiar dacă este o sumă considerabilă.

”Este o sumă pe care ne-o permitem, chiar dacă este mare pentru că eu nu m-am aşteptat (..) în ceea ce priveşte statutul militarilor, pensiile, salariile militarilor, pentru că s-a vorbit aiurea despre pensii nesimţite, de exemplu, despre pensii speciale, ceea ce nu este cazul, pentru că în Armată este vorba de pensii de serviciu”, a afirmat Dîncu, arătând că s-au creat disproporţii mari, prin modificările legislative, astfel că unii au ieşit, de pe aceeaşi funcţie şi acelaşi grad, cu pensii mari, în jurul anilor 90, şi acum pensionarii au pensii mai mari de două ori sau chiar de trei ori. 

”Avem foarte mulţi pensionari sub 2.500 de lei, ceea ce vă spun că nu m-am aşteptat”, a declarat Dîncu.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.