USR transmite, joi, că presiunea uriaşă pe sistemul energetic se rezolvă cu investiţii şi calcule concrete, nu cu improvizaţii, arătând că PSD şi PNL pot susţine soluţiile USR, dacă tot văd că la ele ajung. Formaţiunea arată că a depus în Parlament Legea Responsabilităţii în Energie care ne-ar feri să mai ajungem în situaţii ca cea de acum. În plus, USR a propus în Parlament şi mai multe soluţii legislative pentru susţinerea, în mod real, a creşterii capacităţii de producţie de energie verde şi pentru dezvoltarea infrastructurii de stocare a energiei electrice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

După trei decenii de guvernare PSD, PNL sau PSD-PNL, România nu reuşeşte să producă nici măcar 7.000 MWh cu o capacitate instalată, pe hârtie, de 18.000 MW. După ce, ani la rând, guvernele PSD-PNL au aflat, de fiecare dată cu stupoare, că iarna nu-i ca vara, în 2024, din cauza încălzirii globale, guvernul PSD-PNL constată, uluit, că vara nu-i ca iarna. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, spune că se chinuie să „stoarcă” orice kilowatt posibil din centrale electrice pe cărbune vechi, în care nu s-a mai investit nimic de 50-60 de ani, iar premierul Ciolacu mimează îngrijorarea şi cere Comandamentului pentru Energie să vină cu soluţii pentru „o vară provocatoare”. Soluţiile au fost însă identificate şi propuse de USR de mai mult timp”, arată USR într-un comunicat oficial.

”Acesta ar trebui să fie, în primul rând, un moment de trezire. Puterea PSD-PNL să înţeleagă, o dată pentru totdeauna, că nu se mai poate să trateze o industrie strategică a României doar ca pe o vacă de muls politic. Companiile şi instituţiile de stat din domeniul energiei nu mai pot fi rezervaţii de politruci, rude şi amante sau bazine de voturi pentru baronii locali, nu se mai poate continua cu legi date bezmetic, fără niciun studiu de impact şi fără o strategie coerentă, nu se mai poate ca toate reformele să fie făcute prost, cu de-a sila şi în ultima clipă, ca să nu deranjăm jocurile băieţilor mufaţi la banul public”, declară senatorul Cristian Bordei, membru al Comisiei pentru energie din Senat.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit USR, ”dacă tot spune premierul PSD că vrea soluţii, ar putea să ia măsuri pentru ca marii producători să-şi construiască, de urgenţă, capacităţi corespunzătoare de stocare, în loc să-i hărţuiască aberant pe micii prosumatori cu noi taxe (precum „taxa pe soare”) şi obligaţii (montarea unui contor suplimentar, respectiv a unor baterii de stocare)”.

”Iar, pentru ca marii producători de stat să poată investi, ar mai trebui ca Executivul să nu mai mulgă de la ei miliarde de euro din profit şi să le lase banii să-i folosească pentru investiţii în stocare. Din cele circa 7 miliarde de euro pe care statul i-a luat din 2016 încoace de la companiile sale energetice puteau fi finalizate proiecte extrem de importante pentru sistemul energetic naţional şi pentru securitatea energetică a României. În plus, Executivul poate pune în practcă mecanisme de protecţie similare cu cele de pe piaţa bursieră, atunci când preţurile o iau razna”, precizează USR. USR mai afirmă că pe termen scurt, Guvernul PSD + PNL a ajuns la vorba USR şi foloseşte capacităţi pe care le-a închis grăbit.

”USR a depus în Parlament Legea Responsabilităţii în Energie care ne-ar feri să mai ajungem în situaţii ca cea de acum”, precizează formaţiunea.

„Nu înţeleg de ce nu-l trimite premierul Ciolacu pe ministrul Burduja să cânte la chitară, că de priceput la strategie energetică se vede treaba că nu se pricepe! România cumpără energie scumpă pentru că PSD şi PNL nu sunt în stare să ia deciziile corecte. Domnule Burduja, veniţi cu un plan concret, nu cu şedinţe, comitete şi comiţii! Putem produce mai ieftin, mai mult – voinţă politică să existe! Nu se poate ca având temocentralele lângă noi să ne văităm că nu avem suficientă energie în România. Şi nu mai blocaţi Legea Responsabilităţii în energie pe care am depus-o în Parlament şi care spune clar: închizi o capacitate de producţie abia după ce ai deschis alta de capacitate similară”, adaugă deputatul Radu Miruţă, membru al Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor.

Pe lângă Legea Responsabilităţii în energie, USR a propus în Parlament şi mai multe soluţii legislative pentru susţinerea, în mod real, a creşterii capacităţii de producţie de energie verde şi pentru dezvoltarea infrastructurii de stocare a energiei electrice, mai anunţă USR.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.