USR anunţă că instanţa a dat câştig de cauză formaţiunii în dosarul legat de distribuirea de pliante false în campania electorală, în urmă cu cinci ani, la Cluj-Napoca. Astfel, PNL trebuie să achite daune morale şi să prezinte scuze public USR după ce membri ai PNL au distribuit pliante false cu însemnele Alianţei USR-PLUS.
USR arată, într-un comunicat de presă transmis luni, că s-a încheiat apelul în procesul pliantelor false răspândite de PNL la Cluj-Napoca, în urmă cu cinci ani.
Potrivit sursei citate, instanţa a menţinut soluţia următoare: ”Instanţa obligă în solidar pârâţii la publicarea într-un cotidian de răspândire naţională timp de 1 zi, pe cheltuiala acestora, a prezentei hotărâri la rămânerea definitivă, precum şi a unui comunicat de presă prin intermediul căruia pârâţii să prezinte scuze publice pentru încălcarea drepturilor mai sus indicate”.
De asemenea, PNL trebuie să achite daune morale şi cheltuielile de judecată, afirmă reprezentanţii USR.
În urmă cu cinci ani, Cristian Ciuta, liderul Tineretului Naţional Liberal (TNL) Cluj, şi un alt membru PNL, Alexandru Piticar, au fost prinşi în timp ce distribuiau pliante false cu însemnele Alianţei USR-PLUS în timpul orelor de serviciu.
”Liderii PNL Cluj, în frunte cu Daniel Buda, preşedintele PNL Cluj, au declarat atunci că cei doi au fost sancţionaţi cu excluderea din partid. Cinci ani mai târziu, nu numai că nu au fost excluşi, dar Alexandru Piticar e referent în Primăria Cluj-Napoca, iar Cristian Ciuta îşi va prelua curând al doilea mandat de consilier judeţean PNL. Deja este dincolo de orice îndoială că PNL a încălcat legea ca organizaţie şi, mai mult, de ani buni răsplăteşte participanţii la această ilegalitate cu funcţii şi cu bani din buzunarul cetăţenilor”, se arată în comunicatul USR.
USR adaugă că solicită expres PNL să îşi achite voluntar obligaţiile şi să prezinte scuzele publice la care a fost obligat judiciar. De asemenea, USR cere excluderea din PNL a lui Alexandru Piticar şi a lui Cristian Ciuta, precum şi demisia lui Daniel Buda din funcţia de preşedinte al PNL Cluj, ”cel care a girat şi nu a pedepsit nici până astăzi încălcarea legii”.
”Pentru PNL nu mai înseamnă mare lucru concepte precum onoare, legalitate şi onestitate şi singurele lucruri care contează sunt funcţiile la care speră după alegeri, care vor hrăni familiile, clientela şi apropiaţii lor. De acum înainte, este momentul ca cetăţenii să spună un nu hotărât acestui sistem şi să oprească risipa, batjocura şi ilegalităţile”, a transmis Oana Murariu, preşedintele USR Cluj.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.