USR PLUS este singurul partid parlamentar care susţine reexaminarea legii care vizează şi educaţia pentru sănătate în şcoli, reexaminare cerută de preşedintele Klaus Iohannis în luna noiembrie a anului trecută.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
În comisia pentru muncă din Senat, parlamentarii USR PLUS au votat pentru reexaminare şi au depus patru amendamente care să corecteze legea, oferind şi garanţiile necesare pentru eliminarea unor temeri ale altor parlamentari, dar toate amendamentele au fost respinse, arată un comunicat de presă al USR PLUS.

Sursa citată precizează că amendamentele USR PLUS aveau ca scop asigurarea sănătăţii copiilor şi adolescenţilor şi vizau de la eliminarea articolului de lege care schimbă sintagma „educaţie sexuală” în „educaţie sanitară” şi care condiţionează participarea la aceste ore de acordul părinţilor, la introducerea orelor de educaţie sexuală din clasa a V-a, predarea orelor de către cadre medicale şi posibilitatea ca părinţii să-şi retragă copiii de la aceste ore.

„Cererea de reexaminare venită de la preşedintele ţării a fost votată din complezenţă de către colegii din coaliţie, pentru a se deschide dezbaterile în comisie, iar, după trei ore, am ajuns la un vot în care să lăsăm legea neschimbată, în ciuda numeroaselor propuneri de deblocare. Vestea bună pentru România este că legea a fost deblocată, mergând la plenul Senatului. Vestea rea pentru noi toţi este că partea din România care îşi doreşte reforme instituţionale robuste va trebui să (mai) aibă răbdare, nu doar cu „ţara din jurul nostru", dar şi cu politicienii trecutului care votează în funcţie de teama cea mai mare. Cuvintele „încredere”, „curaj”, „reformă” nu fac parte din vocabularul lor”, a afirmat senatorul USR PLUS Ştefan Pălărie

La rândul său, senatorul USR PLUS Irineu Darău a declarat că trebuie să elaborăm rapid un cadru legislativ care să permită o predare adecvată vârstelor copiilor, dacă vrem să dăm dovadă de responsabilitate reală.

„Dacă nu le oferim adolescenţilor şi tinerilor informaţii şi explicaţii în mod organizat, la şcoală, ei îşi vor lua informaţia singuri de unde pot, de pe Internet, de pe TikTok sau de pe alte reţele sociale. Statisticile arată că 9 din 10 băieţi şi 6 din 10 fete au accesat conţinut pornografic înainte de 18 ani. E absurd să crezi că mai poţi opri accesul copiilor şi tinerilor la tehnologie şi la informaţia la care vor să ajungă. Este aproape imposibil ca părinţii din ziua de azi să ştie sau să verifice pe ce site-uri rătăcesc copiii lor, ce informaţie se găseşte acolo şi cine o gestionează. Dacă vrem să dăm dovadă de responsabilitate reală, trebuie să elaborăm rapid un cadru legislativ care să permită o predare adecvată vârstelor copiilor”, a explicat Irineu Darău, senator USR PLUS.

Raportul privind reexaminarea legii va fi dezbătut luni, 14 iunie, în plenul Senatului.

USR PLUS reaminteşte că, în iunie 2020, şapte parlamentari PNL şi PSD au introdus într-un proiect de modificare a Legii 319/2019 un amendament care a înlocuit „educaţia sexuală” cu „educaţia sanitară” şi care a condiţionat participarea elevilor la ore de acordul părinţilor.

România are cel mai mare număr de mame minore din Europa, peste 700 de fete cu vârste sub 15 ani devenind mame, cea mai mare incidenţă şi mortalitate din cauza cancerului de col uterin din UE, iar unul din patru tineri a contractat o boală cu transmitere sexuală. O cercetare din 2015 arată că lipsa educaţiei sexuale costă România circa 33 de milioane de euro pe an, conform sursei menţionate.

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.