USR îl cheamă la comisia de Agricultură din Senat pe ministrul Florin Barbu să explice de ce guvernul că nu a făcut la timp plăţile din programul Tomata, aducând legumicultorii români în pragul falimentului.
Senatorul USR Sebastian Cernic, secretarul comisiei pentru agricultură din Senat, acuză guvernul că tratează fermierii români cu dispreţ şi indiferenţă. Termenul de plată pentru legumicultori era 31 august, iar ministrul Agriculturii a anunţat public că abia săptămâna viitoare, guvernul ar putea să ia în discuţie alocarea a 13 milioane de euro pentru ciclul I din programul Tomata, arată formaţiunea într-un comunicat.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Florin Barbu este şi el membru al guvernului vorbe-nu-fapte, iar declaraţiile sale sunt încă un exemplu de cum a fost distrusă, pas cu pas, agricultura românească. Cel mai recent raport al Curţii de Conturi a României arată cu cifre, clar, că miniştrii PSD au săpat groapa agriculturii româneşti! Nu avem bani pentru legumicultori, pe zootehnişti îi falimentăm prin intervenţii tardive şi ineficiente contra pestei porcine şi, astfel, o ţară cu un potenţial agricol enorm este un importator net de produse agricole. Florin Barbu trebuie să vină la comisie şi să explice ce are de gând guvernul să facă!”, spune senatorul USR Sebastian Cernic.
USR a avertizat de nenumărate ori că, aşa cum a fost gândit şi implementat până acum, programul Tomata nu e un program care să-i ajute pe fermieri, ci o risipă a banului public, făcut cu dedicaţie, iar acum s-a ajuns exact acolo unde am prezis: „nu mai sunt bani pentru fermieri”, mai precizează partidul.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.