Parlamentarii USR au votat, marţi, împotriva propunerii lui Marcel Ciolacu şi a PSD a Roxanei Mînzatu în funcţia de comisar european din partea României. Audierea a fost un simulacru, organizat cu doar câteva zile înainte de audierile din Parlamentului European, mult după ce Roxana Mînzatu a fost nominalizată la Bruxelles de premierul Marcel Ciolacu.
”Am rămas astăzi în sală la prezentarea Roxanei Mînzatu pentru că este vorba de o funcţie importantă pentru România. Dar totul a fost organizat în bătaie de joc de PSD. Nu a existat niciun fel de consultare şi consens politic pe această numire importantă. Audierea în Parlament are loc extrem de târziu şi nu este nici măcar publică astfel încât românii să vadă exact care sunt competenţele doamnei Mînzatu. În aceste condiţii, USR a votat împotrivă”, a declarat Cristina Prună, purtătoare de cuvânt USR, potrivit unui comunicat oficial.
USR precizează că, la audierea de marţi, parlamentarii USR i-au adresat Roxanei Mînzatu mai multe întrebări: ce măsuri va întreprinde pentru ca industria auto să mai aibă un viitor în Europa în contextul concedierilor masive din domeniu, ce va face în sprijinul oamenilor în perspectiva aplicării noului sistem de taxare a locuinţelor şi maşinilor din 2027, cum va sprijini absorbţia fondurilor europene pentru producţia de energie, care este strategia ei privind antreprenoriatul social care în România nu duce la angajările de persoane cu dizabilităţi aşa cum ar trebui în general.
”USR a cerut toată vara, prin vocea preşedintei USR, Elena Lasconi, ca premierul PSD să organizeze consultări cu toate partidele pentru a face cea mai bună nominalizare pentru România, dar mai ales pentru a contribui la obţinerea unui portofoliu relevant pentru ţara noastră. Premierul PSD, care nu ştie limba engleză, s-a dus zmeu la Bruxelles şi s-a întors mieluşel cu unul dintre cele mai slabe portofolii”, arată USR.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.