Premierul Ludovic Orban a declarat luni, în plenul Camerei Deputaţilor, unde au loc dezbateri pe tema scandalului achiziţiilor de la Unifarm, că PSD caiută să facă legături fără fundament între el ca premier şi activitatea unei societăţi, că nu se aştepta ca PSD să deschidă un astfel de subiect, acuzându-i pe social-democraţi că, din ianuarie 2017, a declanşat o adevărată luptă împotriva instituţiilor din justiţie.
”Sincer, sunt uimit de subiectul care este pus în dezbatere, pentru care e utilizată procedura de chemare a premierului în faţa Camerei Deputaţilor, pentru că acest subiect mi se pare un subiect care nu are legătură directă cu activitatea mea de premier şi în care se încearcă crearea unei legături inexistente, între mine şi Guvernul pe care îl conduc, cu cercetarea unei instituţii a statului. Îmi pare că în loc să ne concentrăm pe adevăratele priorităţi, PSD caută să arunce în spatele meu, într-un mod insidios, să facă legături fără niciun fel de fundament, între mine ca premier şi activitatea unei societăţi a statului despre care e adevărat că există o anchetă în curs”, a declarat premierul.
El s-a declarat bucuros că există o anchetă în curs şi e cea mai bună dovadă că instituţiile statului îşi fac datoria.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Repet, subiectul nu are legătură cu activitatea mea de prim-ministru. M-aş fi aşteptat să discutăm despre subiecte mult mai importante. Despre faptul că Guvernul pe care îl conduc a alocat resurse cum niciodată nu au fost alocate pentru susţinerea sectorului de sănătate, pentru ajutorarea persoanelor cu venituri mici aflate în izolare la domiciliu. M-aş fi aşteptat să discutăm despre situaţia care s-a creat că prin decizia CCR Guvernul a rămas fără instrumentele necesare pentru gestionarea COVID. Nu mă aşteptam din partea PSD să deschidă un astfel de subiect. Din ianuarie 2017, PSD a declanşat o adevărată luptă împotriva instituţiilor din justiţie, împotriva DNA. Măcelărirea legislaţiei în domeniul justiţiei, măcelărirea codurilor penale, atacarea la CCR şi invocarea de conflicte juridice de natură constituţională au dus la decizii CCR care au scăpat din puşcărie oameni care s-au dovedit a săvârşi fapte de corupţie”, a punctat prim-ministrul.
”Faptul că astăzi avem instituţii funcţionale, faptul că azi DNA anchetează fapte de corupţie, e cea mai bună dovadă că PNL susţine statul de drept, susţine faptul că nimeni nu e mai presus de lege. Vă referiţi la schimbări de manageri de spitale judeţene. Vă dau câteva exemple – managerul de la Focşani, care a fugit de la locul de muncă şi care a trebuit înlocuit cu un manager care să conducă spitalul. Am înlocuit managerul de la spitalul Deva după pierderea completă a conducerii spitalului şi am adus manager militar. Spitalul de la Suceava, unde de asemenea am schimbat managerul şi am adus manager militar de la Braşov. Am schimbat manageri care au dovedit o crasă incompetenţă. Nimeni nu i-a impus niciunui manager de spital să facă niciun fel de achiziţie decât prin proceduri legale. În ceea ce priveşte achiziţiile, vă rog să vă uitaţi, la achiziţiile din zona guvernamentală, cu cât s-au achiziţionat echipamente şi materiale în cadrul procedurilor derulate de ministere. Licitaţia de măşti, pentru a putea asigura măşti pentru elevi de clasa a opta. Sau achiziţia care s-a finalizat cu adjudecarea la un preţ unitar de 0,68 lei pe mască”, a precizat Ludovic Orban.
El consideră că ne aflăm într-o situaţie în care hoţul PSD strigă ”Hoţii”.
”Închei prin a vă spune că aveţi posibilitatea, aţi iniţiat procedura pentru constituirea unei comisii de anchetă a Parlamentului privind achiziţiile derulate în perioada pandemiei. Nu ştiu de ce nu aţi dus la capăt acest demers. Dar vă rog să includeţi în acest obiect achiziţiile derulate în toate instituţiile. Faceţi o anchetă serioasă parlamentară pentru ca într-adevăr să se afle adevărul şi să puteţi furniza instituţiilor care să îi ajute în ancheta penală informaţii care să îi ajute. Activitatea mea de 30 de ani e o activitate în lumină publică şi una în care nu am luat niciodată niciun capăt de aţă care nu mi s-a cuvenit în funcţiile publice pe care le-am deţinut. Orice încercare de a arunca cu noroi în direcţia mea, prin ventilator, e sortită eşecului, pentru că stă dovadă activitatea mea de 30 de ani”, a încheiat Orban.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.