UPDATE - Eduard Hellvig îşi anunţă demisia de la conducerea SRI: Pietrificarea în funcţie nu este bună / Iohannis: Mandatul său a marcat restaurarea credibilităţii SRI şi modernizarea consistentă a instituţiei pe care a condus-o
UPDATE - Eduard Hellvig îşi anunţă demisia de la conducerea SRI: Pietrificarea în funcţie nu este bună / Iohannis: Mandatul său a marcat restaurarea credibilităţii SRI şi modernizarea consistentă a instituţiei pe care a condus-o
Şeful Serviciului Român de Informaţii Eduard Hellvig îşi anunţă demisia de la conducerea SRI, considerând că şi-a atins obiectivele. El a precizat că a discutat acest subiect cu preşedintele Klaus Iohannis şi că l-a informat şi pe preşedintele Comisiei parlamentare de control al SRI, senatorul PNL Ioan-Cristian Chirteş. Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, că a luat act de retragerea din funcţie a directorului Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, al cărui mandat a marcat restaurarea credibilităţii SRI şi modernizarea consistentă a instituţiei pe care a condus-o. El spune că directorul Eduard Hellvig lasă, astfel, în urmă o instituţie reformată, pregătită structural pentru viitor, adaptabilă şi suplă în raport cu realităţi operaţionale în continuă schimbare şi anunţă că în semn de înaltă apreciere pentru întreaga activitate la conducerea Serviciului Român de Informaţii, a decis decorarea acestuia cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Comandor.
”Finalizarea proceselor de actualizare operaţională a SRI mă obligă, în egală măsură şi la o analiză cu privire la viitor. Vorbesc despre viitor în raport cu valorile care mă definesc, cu lucrurile în care cred şi sub auspiciile sistemului democratic pe care am ales să îl slujesc. Este momentul să constat că obiectivele profesionale pe care mi le-am propus la preluarea mandatului de director au fost îndeplinite. Prin urmare, pot să închei etapa de viaţă pe care am parcurs-o în fruntea Serviciului Român de Informaţii. Încheierea mandatului meu este o decizie pe care am discutat-o deschis în ultimele săptămâni cu Preşedintele României, căruia îi mulţumesc şi cu acest prilej pentru susţinerea constantă arătată de-a lungul acestor ani la conducerea Serviciului. L-am informat şi pe preşedintele Comisiei pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI. Este o decizie ale cărei raţiuni au fost înţelese pe deplin”, a declarat Hellvig.
El a prezentat raţiunile retragerii sale din funcţie.
”Este o cutumă greşită la noi, ca cei care deţin funcţii de putere să nu plece din ele decât în ultima clipă, eventual forţaţi. Majoritatea celor care deţin puterea nu renunţă la ea când îşi îndeplinesc obiectivele, din diverse motive. Eu personal, cred că este nevoie de un astfel de pas. Este în primul rând un gest de sănătate democratică, pe care l-am argumentat fără echivoc încă din primul an de mandat. Este sănătos pentru democraţie, pentru echilibrul puterilor în stat, ca un director de serviciu de informaţii să aibă un mandat limitat în timp.Pietrificarea în funcţie nu este bună, ea poate conduce la setarea de obiective greşite pentru instituţie, la pierderea contactului cu realitatea socială, la confundarea funcţiei cu persoana care o deţine. Nu vreau acest lucru nici pentru mine, nici pentru o instituţie care este mai valoroasă decât orice director pe care l-a avut”, a argumentat Eduard Hellvig.
Hellvig s-a referit la un sibiect despre care a afirmat că este legitim dezbătut în spaţiul public, cel al accesului la informaţii sensibile.
”Nu vreau să evit abordarea frontală a unui subiect care este legitim dezbătut în spaţiul public: funcţia de director al unui serviciu de informaţii oferă acces la un volum semnificativ de informaţii sensibile. Nu cred că este bine pentru democraţie ca o persoană să concentreze expunere la informaţie secretă pentru un timp îndelungat. Pur şi simplu, cred că cetăţenii şi statul sunt mai bine slujiţi dacă la conducerea SRI se succed lideri la intervale de timp clar stabilite. Consider că, din moment ce mi-am atins obiectivele propuse, nu există nici o raţiune pentru a continua să exercit această funcţie. După cum spuneam, închei această etapă de viaţă cu satisfacţia că am făcut lucruri bune pentru cetăţeni, pentru România şi pentru SRI. Am reuşit restructurarea instituţiei pentru a fi mai eficientă, am îndepărtat-o de politică şi de moştenirea fostei Securităţi, şi am menţinut şi amplificat încrederea şi respectul partenerilor noştri externi, alături de care SRI luptă zi de zi pentru protejarea României. Am promovat o nouă generaţie în funcţiile de conducere şi am pus la dispoziţia societăţii informaţiile extrase din arhivele fostei Securităţi. Starea serviciului este, acum, semnificativ mai bună decât era în urmă cu 8-9 ani. Realizările publicabile, dar şi provocările mandatului se regăsesc în volumul 2 al Monografiei SRI, care acoperă perioada 2015-2023.”, a precizat directorul demisionar al SRI.
El şi-a exprimat aprecierea faţă de profesioniştii din SRI, faţă de partenerii din conducerea executivă şi faţă de beneficiarii legali ai instituţiei, care i-au fost sprijin, dar şi resort critic pozitiv în toţi aceşti ani.
”Rămân un susţinător deschis al valorilor de securitate naţională şi al profesioniştilor oneşti din domeniul informaţiilor. Şi cred că viitorul SRI va fi unul bun pentru România dacă instituţia se fereşte de greşelile şi abuzurile trecutului, dacă îşi menţine parcursul democratic şi de profesionializare care i-au adus în prezent admiraţia şi respectul partenerilor săi din ţară, din UE şi din NATO.
Îmi amintesc acum de ceea ce spunea un important lider politic european al secolului XX - „Singurul ghid al unui om este conştiinţa sa. Singurul scut al memoriei sale este verticalitatea şi sinceritatea acţiunilor sale. Este foarte imprudent să mergi prin viaţă fără acest scut, pentru că suntem atât de des luaţi în derâdere de eşecurile speranţelor noastre şi de nerealizarea planurilor noastre. Purtând acest scut, vom fi mereu în rândul celor onorabili”. Declaraţia de astăzi este ultima în calitate de director al Serviciului Român de Informaţii. Profesional şi sufleteşte voi fi marcat pozitiv pentru toată viaţa de această experienţă deosebit de onorantă. Emoţional şi raţional, mă voi raporta totdeauna cu respect, consideraţie şi afecţiune la motto-ul SRI – Patria, a priori”, a afirmat Ediard Hellvig în finalul declaraţiei sale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.