Copreşedintele ALDE Daniel Constantin a părăsit sala în care se desfăşoară Delegaţia Permanentă a partidului, împreună cu un grup de membri ai conducerii, aceştia susţinând că şedinţa este nestatutară. Ulterior, Daniel Constantin a afirmat că a decis de acum patru luni să nu candideze la preşedinţia partidului, preferând postul de preşedinte executiv, însă nu poate accepta ca o persoană aflată în afara partidului să ia decizii numele ALDE. El a precizat că luni se întâlneşte cu premierul Sorin Grindeanu ”şi dacă decizia coaliţiei va fi într-un sens” nu regretă, precizând că nu va părăsi formaţiunea politică şi va susţine în continuare actualul Executiv. El a ţinut să precizeze că nimeni din aripa PC nu va părăsi ALDE.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE 15.28: Constantin, despre o eventuală plecare din Guvern: Voi avea mâine o discuţie cu premierul Grindeanu

”Eu nu am vrut să ajungem în această situaţie dar, din păcate, este o situaţie delicata pentru ALDE. Nu vom pleca din ALDE. Nu am ţinut niciodată la funcţii. Chiar mâine voi avea o discuţie cu prim-ministrul Grindeanu şi, dacă decizia coaliţiei va fi într-un sens, nu regret. Am făcut parte şi din guvernul Victor Ponta şi cred că am îndeplinit pentru partidele din care provin o misiune bună. Am ajutat prin activitatea pe care am avut-o acolo, eu, domnul Sorin Câmpeanu, domnul Răzvan Cotovelea. (...) Cred că întotdeauna am reprezentat cu cinste şi am făcut-o bine. Dar nu am pus mai presus funcţiile decât poziţiile pe care oamenii care ne-au adus în acele funcţii ar trebui să o aibă. Ţin mai mult la oameni decât la funcţii”, a declarat Daniel Constantin.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Copreşedintele ALDE a ţinut să precizeze că nu pleacă din partid, nici el şi nici membrii din apria PC.

”Nu plecăm din ALDE. Va rămane un partid unit, dar cu respectarea legii si a statutului. Orice s-ar întâmpla toţi parlamemtarii care sunt aici nu vor pleca din ALDE vor rămâne şi vor susţine Guvernul Sorin Grindeanu. Este un vot care s-a dat pentru acest Guvern, pentru această coaliţie şi nu voi pune în pericol aceasta coaliţie. Sper ca activitatea guvernamentală să primeze, nu scandalurile”, a arătat Constantin care a părăsit şedinţa Delegaţiei Permanente a ALDE, împreună cu un grup de parlamentari şi patru secretari de stat, pe motiv că şedinţa este una nestatutară.

Constantin a punctat că instanţa este cea care va decide în cazul convocării unui congres, pentru că, "din punct de vedere juridic", lucrurile sunt foarte clare.

"În statutul ALDE se spune că Delegaţia permanentă este cea care convoacă Congresul în doua variante: la solicitarea Biroului Executiv Central, sau jumătate plus unu din delegaţiile permanente teritoriale. Delegaţiile permanente teritoriale nu sunt statutare. În protocolul de fuziune PC-PLR se spune foarte clar că până la organizarea Congresului, forurile de conducere la nivel judeţean sunt Biroul Executiv şi Biroul Teritorial, nicidecum Delegaţia Permanentă. Aceste decizii teritoriale au fost atacate în instanţă, iar miercuri dacă nu mă înşel o să avem un prim termen într-un judeţ. Şi instanţa este cea care va hotărî ce se va întâmpla, la fel cum şi în cazul eventualei convocări a Congresului de azi", a arătat Constantin.

UPDATE 15:00 Constantin: Nu voi candida la postul de preşedinte, dar nu accept ca cineva din afara ALDE să ia decizii în partid

Copreşedintele ALDE Daniel Constantin a afirmat că a decis de acum patru luni să nu candideze la preşedinţia partidului, preferând postul de preşedinte executiv, însă nu poate accepta ca o persoană aflată în afara partidului să ia decizii numele ALDE.

Daniel Constantin a spus că nu au existat controverse în partid legate de organizarea Congresului şi numele viitorului preşedinte al ALDE. ”Nu există nicio înţelegere vizavi de organizarea Congresului. Am convenit că vom avea în primăvara aceasta un preşedinte unic, am convenit acum patru luni că nu voi candida pentru funcţia de preşedinte, ci voi ocupa funcţia de preşedinte executiv. Ca atare, nu acesta a fost motivul acestor dispute care, din păcate, au ieşit în spaţiul public”, a spus copreşedintele ALDE.

Nemulţumirile sale au fost motivate de modul în care se iau deciziile în partid. ”Nu am acceptat şi nu accept ca cineva din afara partidului să ia decizii în partidul nostru cu acceptul unuia dintre copreşedinţi. Asta este marea problemă pe care o avem şi ăsta este pericolul în momentul de faţă (...) Nu voi accepta ca în partidul pe care nu-l voi părăsi să fie luate decizii în mod unilateral”, a mai spus Constatin.

Daniel Constantin şi-a motiva gestul prin faptul nu au fost convocaţi toţi membrii de drept ai Delegaţiei Permanente.

”Componenţa Delegaţiei Permanente care s-a convocat nu este cea statutară. Am agreat miercuri convocarea Delegaţiei însă secretariatul dintr-o anumită parte a convocat alţi colegi şi nu sunt toţi cei care trebuie să fie în Delegaţia Permanentă, în conformitate cu Statutul”, a declarat Daniel Constantin.

Acesta a arătat că Statutul stipulează că din Delegaţia Permanentă a ALDE fac parte membrii Delegaţiei Permanente a PLR şi membrii Consiliului Naţional al PC. ”Am vrut să le aduc la cunoştinţă: «Oameni buni, nus-au convocat toţi membrii Delegaţiei Permanente»”, a afirmat Constantin adăugând că nu poate accepta convocarea Congresului de către un organism constituit nestatutar.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.