Preşedintele Klaus Iohannis a lansat, joi, la Consiliul Naţional al PNL, un atac la PSD, spunând că a trădat votul oamenilor, a dat legi pentru infractori, a promovat incompetenţa ca politică de stat şi mediocritatea ca principal criteriu de construire a unei cariere în sistemul public. În finalul discursului, Iohannis a afirmat că va construi o nouă majoritate în urma votului dat de oameni la alegerile parlamentare, fie la termen, fie anticipate, spunând că „PSD trebuie să plece” şi că el îşi asumă ca obiectiv naţional viziunea unei Românii funcţionale, normale. Consiliul Naţional al PNL aprobă, joi, desemnarea lui Rareş Bogdan într-o funcţie de prim-vicepreşedinte al partidului. Liderul PNL Ludovic Orban a spus că este „o promovare la excepţional” pentru „rezultate excepţionale”. Rareş Bogdan le-a cerut liberalilor să nu primească pesedişti în partid. „Nu aveţi ce să vorbiţi cu ei, zdrobiţi-i în alegeri, nu îi aduceţi în casa noastră!”, a spus el. Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a declarat că, pe fond, Klaus Iohannis şi PNL au reuşit, având votul românilor, să pună capăt domniei corupţilor şi asaltului asupra justiţiei. „Suntem gata să începem un nou capitol în dezvoltarea României, în care personajele centrale vor fi românii cinstiţi, nu corupţii. Pentru românii cinstiţi vom guverna, vom avea în continuare preşedintele României şi le vom da România înapoi”, a susţinut Turcan. Consiliul Naţional al PNL s-a întrunit, joi, de la ora 16.00, la şedinţă fiind aşteptat şi preşedintele Klaus Iohannis. Cei 3.500 de delegaţi vor discuta despre bilanţul politic al conducerii şi despre campania pentru alegerile prezidenţiale. De asemenea, va fi ales un prim-vicepreşedinte, post care ar urma să-i revină lui Rareş Bogdan.
UPDATE: „Astăzi sunteţi, prin votul românilor, cel mai important partid din România. E o recunoaştere, dar şi o mare, mare răspundere. Ne revedem într-un moment critic pentru România, dar trebuie să spunem lucrurilor pe nume, pentru ca tot lanţul de erori care s-au produs în cursul cumplitei tragedii de la Caracal să nu se mai reptete niciodată. E esenţial să înţelegem de ce am ajuns aici, dar şi mai important ce avem de făcut pentru a construi România normală”, şi-a început Iohannis discursul.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Preşedintele a continuat: „Cazul Caracal ne dezvăluie cât de grav e afectat statul de politica falimentară a partidului aflat în prezent la guvernare. PSD a trădat votul oamenilor, niciodată nu s-a văzut asta mai bine decât acum: eşec economic, eşec legislativ, eşec în protejarea cetăţenilor, legi pentru infractori, asalt continuu asupra instituţiilor. PSD a promovat incompetenţa ca politică de stat ş mediocritatea ca principal criteriu de construire a unei cariere în sistemul public. Viziunea pesedistă a unui stat al pilelor şi al complicităţilor de partid, în care doar o castă de privilegiaţi fac legea şi îşi împart funcţiile şi banii publici trebuie demolată”.
Klaus Iohannis a precizat că s-a luptat, alături de liberali şi de celelalte partide de opoziţie pentru a stopa acest proces sau măcar pentru a reduce efectele dramatice ale „infestării instituţiilor statului cu virusul incompetenţei”.
Iohannis a subliniat că „nu este un buton magic pentru a reseta statul”, că reaşezarea este un proces de durată. „E un demers pe care vreau să-l facem împreună, iar alături de noi vor sta toate forţele care împărtăşesc aceleaşi valori”, a adăugat preşedintele.
El a menţionat că o altă componentă esenţială dezvoltării României este mediul privat: „Cât timp nu încurajăm iniţiativa privată şi investiţiile, nu putem vorbi cu adevărat de prosperitatea pe termen lung a românilor. Trebuie să încetăm să mai tratăm companiile private ca pe nişte duşmani ai ţării, aşa cum fac PSD şi ALDE, iar finanţele publice şi politicile economice vor trebui îndreptate. Altfel, generaţiile următoare vor resimţi povara unei note de plată tot mai usturătoare, pe care guvernarea PSD-ALDE o rostogoleşte, cu bună-ştiinţă, de la un an la altul. Mediul de afaceri din România trebuie eliberat de ghilotina impredictibilităţii, de tipul Ordonanţa de Urgenţă 114”.
Iohannis a subliniat că, dincolo de toate acestea, pilonii societăţii româneşti sunt şi trebuie să rămână drepturile şi libertăţile individuale, democraţia şi statul de drept.
„Principiul că «legea este egală pentru toţi» reprezintă reperul care să ghideze reconstrucţia de care avem atât de multă nevoie. Pentru asta am luptat în acest mandat şi pentru asta voi lupta în continuare!”, a spus el.
Klaus Iohannis a precizat că, totodată, direcţiile majore de politică externă, aprofundarea parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii, întărirea rolului şi locului României în Uniunea Europeană şi în NATO, precum şi dezvoltarea celorlalte parteneriate strategice ale ţării vor fi continuate cu aceeaşi hotărâre.
„Războiul va fi câştigat atunci când România va fi condusă de o echipă care crede în democraţie, pro-europeană – nu doar cu preşedinte, dar şi cu guvern şi majoritate parlamentară, care să lucreze împreună, să repare ce s-a stricat şi să reconstruiască speranţa într-un viitor mai bun pentru români. Statul român care funcţionează normal, cel pe care mi-l doresc şi pe care ştiu că şi-l doresc şi românii, este acel stat în care preşedintele îşi îndeplineşte atribuţiile, Guvernul îşi face treaba şi Parlamentul dă legi bune şi corecte pentru ţară, nu pentru şefii de partide şi clicile lor. Trebuie să începem vindecarea României de rănile adânci provocate de PSD şi ALDE în aceşti ani. Pentru asta avem nevoie de unitate, de viziune, de încredere unii în alţii, de speranţa că împreună putem duce România mai sus. Avem nevoie să fim deschişi către români, către toţi românii din ţară şi din diaspora, care aşteaptă un semnal de la noi – un semnal că viitorul poate fi bun, că nu toţi politicienii sunt la fel, că există oameni pregătiţi care pot să-i conducă onest, cu responsabilitate. Toate aceste propuneri şi principii despre care v-am vorbit reprezintă angajamentul şi parteneriatul meu cu românii, la care îmi doresc să se alăture toate forţele politice democratice, pro-occidentale şi capabile să înţeleagă că miza este una uriaşă, miza este chiar viitorul României”, a afirmat Klaus Iohannis.
El a adresat un îndemn liberalilor şi cetăţenilor de a veni alături de el pentru a reconstrui România.
Consiliul Naţional al Partidului Naţional Liberal are loc joi, cu începere de la ora 16.00, la Romexpo.
La reuniune participă peste 3.500 de membri ai Partidului Naţional Liberal, parlamentari, primari şi aleşi locali.
La invitaţia preşedintelui PNL, Ludovic Orban, va lua parte la eveniment şi preşedintele Klaus Iohannis care va susţine un discurs, după ora 18.00
În cadrul reuniunii iau cuvântul secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, liderul grupului europarlamentarilor români din PPE, Rareş Bogdan, liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, liderul senatorilor PNL, Florin Cîţu şi preşedintele Ligii Aleşilor Locali ai PNL, Gheorghe Flutur.
Liberalii discută despre campania pentru alegerile prezidenţiale, dar şi despre bilanţul politic al conducerii partidului.
De asemenea, pe ordinea de zi a evenimentului se află aprobarea fuziunii dintre Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor (PACT) şi PNL, precum şi alegerea unui prim-vicepreşedinte al PNL, funcţie pentru care este susţinut europarlamentarul Rareş Bogdan..
„Avem pe ordinea de zi finalizarea procesului de integrare a partidului Acţiunea Civică a Tinerilor în Partidul Naţional Liberal prin fuziune prin absorbţie. De asemenea, avem ca punct pe ordinea de zi alegerea prim-vicepreşedintelui politic al partidului Naţional Liberal, aici am prezentat încă de la ultimul Birou Executiv la care am discutat acest subiect propunerea mea pentru această funcţie de prim-vicepreşedinte este în persoana lui Rareş Bogdan, propunere care, de altfel, este susţinută şi de colegii mei din Biroul Executiv şi care va fi votată în cadrul Consiliului Naţional. De asemenea, avem un punct înscris pe ordinea de zi privitor la alegerile prezidenţiale, punct la care l-am invitat pe preşedintele României, care este candidatul partidului Naţional Liberal la funcţia de preşedinte, susţinut de către Consiliul Naţional”, a declarat luni, liderul liberal Ludovic Orban.
Liderul PNL a spus că în 10 august va începe campania de strângere de semnături pentru prezidenţiale.
„Aşa am stabilit, data de 10 august ca moment de începere, este o dată simbolică, este o dată prin care vrem să arătăm că începem campania prezidenţială pentru ca niciodată în România să nu se mai întâmple ceea ce s-a întâmplat la 10 august, în care forţele de ordine, în loc să apere viaţa şi siguranţa cetăţeanului, s-au transformat în agresori împotriva integrităţii fizice şi chiar a vieţii foarte multor manifestanţi paşnici, cetăţeni români”, a precizat Orban.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.