Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat, sâmbătă, că pensiile vor fi mărite, precizând că această creştere va fi mai mare decât prevede legea, fără a avansa şi un procent în acest sens. La rândul său, vicepremierul Kelemen Hunor a precizat că, de la 1 ianuarie, vor creşte pensiile, în România, însă nu a fost stabilit foarte clar un procent. Potrivit liderului UDMR, procentul de creştere a pensiilor ar trebui să fie raportat la inflaţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 
Adrian Câciu a fost întrebat, sâmbătă, la Antena 3, dacă România are bani pentru sprijinul gospodăriilor şi companiilor în zona de energie, dar şi pentru creşterea pensiilor şi salariilor. 
 
“Da, avem. Avem compensare la energie deja un an. Dacă ne uităm 118 a apărut în noiembrie 2021.  Avem un an în care economia şi cetăţenii au fost protejaţi. Evident, au apărut modificări, adaptări pe parcurs, că sunt şi jocuri în piaţă. Câteodată râmâi consternat că o piaţă care este cu producători româneşti cum poate să joace banii cetăţenilor şi ai economiei. Dar am intervenit de fiecare dată, avem şi OUG 27, avem 119 care este până în august 2023, spre deosebire de alte ţări, inclusiv Germania, noi am acţionat deja şi vom acţiona în continuare. Preţurile sunt compensate pentru consumatorii casnici, aproape 90% din ei sunt protejaţi, pentru economie avem acele prevederi care privesc anumite domenii cu 100% şi alte domenii cu 85%. Se mai lucrează şi în Parlament la o ajustare”, a afirmat ministrul Finanţelor.
 
El a mai precizat că România nu va apela la ajutorul Fondului Monetar Internaţional (FMI), ci se va împrumuta de pe piaţă. 
 
“Din perspectiva banilor, da, sunt bani. Fără FMI. Ne vom împrumuta de pe piaţă, deşi o să avem anul viitor un vârf de plată, necesarul de finanţare va fi în scădere, de la 14% în 2020 îl reducem anul viitor la 9,3% din PIB, dar este un vârf de plată de 80 de miliarde, datorie care trebuie rostogolită, datorie care provine din guvernele anterioare”, a explicat Adrian Câciu. 
 
El a mai anunţat că pensiile vor creşte. 
 
“Vom avea creştere de pensii, cu siguranţă. A fost anunţată şi rămâne ultima discuţie discuţie de făcut în coaliţie când suntem cu tot bugetul. Nu trebuie să uităm că avem un cuantum suplimentar şi la Apărare, nu trebuie să uităm că avem o serie de elemente de care trebuie ţinut cont în sensul în care creşterea economică se reduce pe anul viitor, dar creşterea de pensii va fi şi va fi mai mare decât prevede legea. Asta pot să spun. Nu o să spun procentul pentru că ştiu că este un întreg debate pe procent”, a mai transmis ministrul Finanţelor.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.