Ministrul Muncii Raluca Turca a afirmat că este important ca procesul vaccinării să meargă în mediul rural, campania să se apropie de persoanele vârstnice care nu au posibilitatea să meargă la un centru de vaccinare, iar în acest fel în luna august România să ajungă la un procent de 50% populaţia imunizată.
Raluca Turcan a fost prezentă sâmbătă, la Constanţa, unde a dat startul maratonului de vaccinare într-un autobuz supraetajat, aflat în Portul Turistic Tomis.
„Să dăm un semnal că procesul de vaccinare trebuie să continue, să fie din ce în ce mai intens în primul rând cu persoanele vaccinate cu prima doză. În acelaşi timp se apropie sezonul estival şi în Constanţa lucrul acesta poate să ajute, nu doar judeţul, ci şi întregul litoral, să se desfăşoare acest sezon estival fără griji, fără probleme şi oamenii să simtă că revin la normalitate. Singura soluţie pentru a reveni la normalitate este vaccinarea şi aici în Constanţa lucrurile merg în bine. Sunt în top naţional în privinţa ratei de vaccinare, sunt în top naţional cu privire la colaborarea între instituţiile responsabile pentru procesul vaccinării şi faptul că suntem aici vrem să reprezinte un impuls şi pentru celelalte judeţe şi dacă vrem ca lucrurile să se schimbe în materie de vaccinare, atunci trebuie să existe cât mai multe de astfel de centre mobile, instituţiile trebuie să colaboreze între ele”, a afirmat Turcan.
Ea a precizat că este important ca procesul de vaccinare să meargă şi în mediul rural.
„E important să meargă procesul vaccinării în mediul rural, să ne apropiem de persoanele vârstnice care nu au posibilitatea întotdeauna să se deplaseze pentru vaccinare şi în felul acesta să putem ca ţară undeva în luna august să ne apropiem de un procent de 50% populaţie imunizată”, a transmis ministrul Muncii.
Turcan consideră că soluţia pentru vaccinare în zonele rurale o constituie caravanele mobile.
Întrebată cum i se pare vaccinarea într-un autobuz supraetajat, Raluca Turcan a răspuns: „Inedită, atrăgătoare, mobilizatoare şi până la urmă eficientă”.
Un maraton de vaccinare anti COVID-19 are loc la sfârşitul acestei săptămâni, în municipiul Constanţa, într-un autobuz supraetajat aflat în Portul Turistic Tomis.
Persoanele care doresc să se vaccineze se pot prezenta, indiferent de localitatea de domiciliu, fără programare, prezentând documente de identitate valabile (carte de identitate/paşaport). Imunizarea se va face exclusiv cu vaccinul Pfizer.
Evenimentul are loc sâmbătă, între orele 11.30 – 20.00 şi duminică, între orele 10.00 – 20.00.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.