Europarlamentarul PSD Mihai Tudose consideră că în cazul Euroins vina cea mai mare este a instituţiilor statului care ar fi trebuit să intervină în această piaţă şi despre care social-democratul susţine că acum sunt zen. El a precizat că există două variante: ori s-au uitat în altă direcţie, ori s-au uitat acolo şi nu au văzut nimic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Mihai Tudose a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, cine este vinovat de falimentul Euroins.
“O să vă şocheze răspunsul. Noi toţi. Aproape toţi. Începând cu ASF-ul. Toată lumea vinde asigurări cu 10 lei, apare unul care le dă cu doi lei. Şi tu zici că e bine. Rolul tău fiind să supraveghezi, că de asta eşti acolo. Este să vezi ce se întâmplă în piaţa de asigurări. Atât timp cât ai o valoare medie a despăgubirii, este clar că este un prag al poliţiei sub care te duci în cap şi unii vând asigurări cu toptanul sub pragul ala, ceva e în neregulă. Te duci şi vezi. Îi bagi sub supraveghere, nu aştepţi. Ei ar trebui să fie medicul de familie, să te supravegheze, care face prevenţie. Că el se comportă ca un anatomopatolog să vadă de ce ai murit, iertaţi-mă dar nu asta era ideea”, a explicat Mihai Tudose.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a precizat că alţi vinovaţi sunt Consiliul Concurenţei şi cetăţenii care au ales asigurarea mai ieftină. 
“Consiliul Concurenţei. Vezi că vine unul în piaţă şi face o ispravă de genul ăsta şi tu te uiţi după stele. Şi trei, ăla care se asigură, românul nostru, care are de ales între o asigurare care poate într-adevăr e scumpă, dar el îşi ia o asigurare dintr-o piaţă, dintre raftul cu cartofi şi taraba cu castraveţi, cu un leu 50. 
Şi e mulţumit că el trebuie să aibă hârtiuţa aia. Nu se întreabă ”Frate, dar dacă pe mine mă loveşte tot unul de la taraba de castraveţi, cam ce se întâmplă?” Că şi autoprotecţie asta la un moment dat nu funcţionează. Şi atunci e o complicitate între vreo două milioane de români care au luat asigurări de acolo. Mie mi-a zis statul că trebuie să am RCA. L-am luat, ok. Dar vina cea mai mare, repet, este a instituţiilor statului care trebuiau să intervină în această piaţă şi care acum văd că sunt foarte zen aşa. Noi ne-am uitat…V-aţi uitat, dar poate v-aţi uitat în altă direcţie. Că avem iar două variante: ori v-aţi uitat în altă direcţie sau v-aţi uitat acolo şi nu aţi văzut nimic”, a mai declarat europarlamentarul PSD. 
Întrebat dacă se impune demisia conducerii ASF, Mihai Tudose a răspuns: “Eu nu sunt pentru demisii la chestia asta, eu sunt pentru demiteri. Nu toată conducerea, dar e cineva care răspunde de chestia asta. Cine răspunde? Tudose, Zachmann, cine răspunde de chestia aia? Şi după aia vedem cine răspundea de ăla care răspundea. Nu închid biblioteca pentru că o biblotecară a fugit cu o carte. Dar să vedem cine e de vină”. 
De asemenea, el a mai fost întrebat dacă Parlamentul trebuie să destituie pe cineva în acest caz. 
“Poate nu numai Parlamentul, poate şi alte organe ale statului, fiindcă, repet, dacă a fost indolenţă, Codul Penal are prevederi şi pentru indolenţă, neglijenţă în serviciu, dacă a fost complicitate, Codul Penal are mai multe….”, a mai transmis Mihai Tudose. 
Realizatorul i-a reamintit europarlamentarului PSD că ASF a bifat patru mari falimente în ultimii ani. 
“Devine talentat. Dacă exersezi, începe să-ţi iasă. Ceva e total în neregulă. Nu se poate să te uiţi la o piaţă când acesta este rolul tău. Din momentul în care unul începe să vândă cu un leu în loc de 10 ţi se aprind toate becurile. Ce face ăsta aici? Dacă vinde sub trei lei e o cotă la un moment dat, un preţ, o sumă, unde e clar că dacă te duci sub aia intri în cap”, a menţionat Tudose. 
El a mai fost întrebat dacă CEC poate intra pe piaţa asigurărilor. 
“Poate oricine să intre şi CEC-ul ar trebui să aibă, să fie un asigurator de stat. Dar intră tot într-o piaţă liberă numai că poate să joace corect. Măcar să ai încredere că ai un jucător corect în piaţă. Niciunul dintre ei nu sunt Crucea Roşie. Vrea să facă bani. Dar una e să faci bani în reguli de piaţă, să ai un profit, să îţi funcţioneze şi întreprinderea şi alta e să vii să faci un buf de ăsta. Dacă iei pe oricine din sistem şi îl întrebi cum poţi tu să vinzi când valoarea medie a despăgubirii e de 10 lei să vinzi cu un leu. Că ceva e în neregulă. S-a transformat chestia asta la un moment dat într-o schemă piramidală”, a mai afirmat Mihai Tudose.
Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să retragă autorizaţia de funcţionare a societăţii Euroins România, constatând indiciile stării de insolvenţă a companiei, a anunţat ASF în 17 martie. Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment şi numirea Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA) ca administrator interimar al societăţii. Între februarie 2020 şi ianuarie 2023, ASF a amendat Euroins cu peste 16 milioane de lei în total, sancţiuni rezultate din 17 acţiuni de control.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.