Premierul Mihai Tudose a afirmat luni, întrebat dacă Bogdan Stan i-a explicat care a fost scopul controalelor în două redacţii, că nu discută astfel de chestiuni cu şeful ANAF, deoarece implicarea Guvernului şi a politicului în activitatea unui organism independent ar reprezenta începutul sfârşitului.
„Nu-l întreb nici unde a fost, nici unde o să se ducă, nici de ce a fost, pentru că asta e începutul sfârşitului, implicarea practic a politicului, a Guvernului în activitatea unui organism independent”, a răspuns prim-ministrul.
El a mai spus că aceia care se simt neîndreptăţiţi de aceste controale au toate pârghiile legale pentru a riposta.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Practic mă interesează rezultatele, iar cei care se simt, eu ştiu, agresaţi sau nedreptăţiţi de acţiuni, au toate pârghiile legale pentru a riposta”, a conchis Mihai Tudose.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.