Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, afirmă, la şcoala de vară a tinerilor din această formaţiune politică, că partidul pe care îl conduce este „hărţuit” de către instituţii ale statului român, iar hărţuirea la adresa PMP are drept „obiectiv” descurajarea membrilor Mişcării Populare.
„Partidul Mişcarea Populară a devenit una dintre cele mai mari ţinte pentru instituţiile statului român care trebuie să garanteze libertatea de exprimare, libertatea de manifestare politică şi, evident, standardele democratice privind funcţionarea unui partid. La ora actuală, în calitate de preşedinte al acestui partid, pot să vă spun cât se poate de clar şi asumat că acest partid este hărţuit de statul român, lucru pe care nu-l vom lăsa deoparte şi evident că ne vom bate pentru şansele noastre, pentru că, de această dată, avem un proiect pentru care merită să muncim zi de zi, să investim energie, pentru că proiectul în care oi credem este o dreaptă unită, o dreaptă care să dea o nouă perspectivă ţării”, a afirmat Eugen Tomac sâmbătă, în discursul ţinut la Şcoala de vară a tineretului PMP.
El spune că ”obiectivul” acîiunilor de hărţuire la adresa PMP este acela de a-i descuraja pe membrii Mişcării Populare.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Europarlamentarul l-a criticat pe Klaus Iohannis spunând că acesta „a abandonat electoratul de dreapta, este preşedintele care a numit mai mulţi premieri de la PSD decât Ion Iliescu”.
„Acest mod de a conduce ţara prin nepăsare şi neimplicare trebuie să înceteze şi eu sunt absolut convins că PMP, împreună cu USR, Forţa Dreptei şi cu alţi oameni de bună credinţă din această ţară pot construi o alternativă”, a adăugat Tomac.
Acesta a mai afirmat că Iohannis „ne lasă o ţară cu PSD în tot şi în toate”, iar obligaţia politicienilor de dreapta este să lase „un PSD fără nimic”
„PSD-ul se grăbeşte şi crede că vin la guvernare având la cheie toate instituţiile, poate pregăti şi câştiga alegerile. Acum cred că a sosit momentul lor. Nu este absolut nimic pierdut. PSD este un partid care nu-şi poate depăşi năravurile vechi şi de aceea el trebuie trimis, în 2024, într-o lungă opoziţie”, a afirmat Tomac în faţa colegilor săi de la organizaţia de tineret a partidului.
În acest context, el a spus că electoratul de dreapta este „mult mai mare” decât electoratul de stânga, însă este un electorat ”pretenţios”, care îi sancţionează pe politicienii care nu sunt credibili.
În ceea ce priveşte PNL, Tomac consideră că acest partid „singur şi nesilit de nimeni s-a urcat în remorca PSD”, Tomac spunând că „acolo va rămâne”.
„Oamenii de dreapta nu vor uita această trădare pe care a făcut-o preşedintele Iohannis, de aceea cred că trebuie să avem mai mult curaj să-i convingem pe români să se uite spre un nou pol de dreapta”, afirmă Tomac.
El s-a referit şi la Alianţa pentru Unirea Românilor despre care spune că este „un partid care se identifică sută la sută cu mesajele Kremlinului” şi care încearcă „prin dezinformare să manipuleze cetăţenii”.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.