Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat, la o întrevedere cu şeful Gărzii Naţionale a statului american Alabama, că România are în vedere măsuri de întărire a monitorizării şi securizării spaţiului aerian al ţării şi, implicit, al NATO, atât prin eforturi în plan naţional, cât şi prin cooperarea cu aliaţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, s-au întâlnit, luni, la sediul MApN, cu şeful Gărzii Naţionale a statului american Alabama, generalul-maior Sheryl E. Gordon.

Potrivit MApN, agenda întâlnirii a cuprins discuţii privind securitatea la Marea Neagră şi impactul războiului de agresiune al Federaţiei Ruse în Ucraina asupra securităţii euroatlantice, precum şi aspecte importante referitoare la cooperarea româno-americană în domeniul apărării, în cadrul asigurat de Parteneriatul Strategic România-SUA şi Programul de Parteneriat Statal (SPP) cu Garda Naţională a Statului Alabama, lansat în urmă cu trei decenii.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

De asemenea, s-a discutat despre implicaţiile atacurilor Federaţiei Ruse asupra infrastructurii portuare a Ucrainei, din proximitatea graniţelor României, precum şi efectele asupra securităţii alimentare globale.

Ministrul Tîlvăr a subliniat, în acest context, măsurile de întărire a securităţii în zona graniţei cu Ucraina, mai ales în condiţiile generate de identificarea pe teritoriul naţional, în zone aflate în proximitatea infrastructurii portuare ucrainene atacate de forţele Federaţiei Ruse, a unor fragmente de dronă similară celor folosite de armata rusă.

”Avem în vedere măsuri de întărire a monitorizării şi securizării spaţiului aerian al României şi, implicit, al NATO, atât prin eforturi în plan naţional, cât şi prin cooperarea cu aliaţii, prioritatea maximă fiind siguranţa cetăţenilor noştri, mai ales a celor din comunităţile din proximitatea atacurilor brutale ale Federaţiei Ruse asupra porturilor civile ucrainene”, a declarat Angel Tîlvăr.

El a apreciat angajamentul consistent al forţelor SUA dislocate în ţara noastră şi cooperarea militară excelentă cu forţele armate române în vederea asigurării interoperabilităţii şi a contribuţiei la consolidarea securităţii spaţiului euro-atlantic pe flancul estic.

 

 

 

 

Oficialul român a accentuat importanţa întăririi misiunilor de poliţie aeriană în România, exprimându-şi aprecierea  pentru decizia SUA de a disloca aeronave F-16 în acest sens. De asemenea, a fost evidenţiat rolul pe care Programul de Parteneriat Statal cu SUA îl poate avea asupra operaţionalizării Centrului de instruire F-16 din România.

 

 

 

 

Generalul Petrescu a susţinut importanţa programului de activităţi comune pentru dezvoltarea capabilităţilor Armatei României.

 

 

 

 

„Am transmis mulţumiri generalului-maior Gordon pentru demersurile sale susţinute de întărire a relaţiilor de cooperare militară. Am identificat noi activităţi de colaborare în domeniul Mil-to-Mil, prin specializarea şi perfecţionarea militarilor în centrele de instruire ale Gărzii Naţionale a statului Alabama şi ale Armatei SUA”, a declarat generalul Daniel Petrescu.

 

 

 

 

Delegaţia militară condusă de generalul-maior Sheryl E. Gordon efectuează o vizită de lucru în România, în perioada 10-16 septembrie. Programul şefului Gărzii Naţionale a statului american Alabama include întrevederi cu reprezentanţi ai unor unităţi şi mari unităţi din garnizoanele Bucureşti, Sibiu, Târgu Mureş şi Sighişoara.

 

 

 

 

* * *

 

 

 

 

Programul de Parteneriat a fost iniţiat de SUA în urmă cu 30 de ani, după căderea Uniunii Sovietice, având ca scop sprijinul prin cooperare militară al ţărilor situate dincolo de fosta Cortină de Fier. În prezent, programul include parteneriate între 100 de naţiuni şi state americane, sub coordonarea Biroului Gărzii Naţionale al SUA. Programul urmăreşte creşterea interoperabilităţii şi a capacităţii de reacţie ale forţelor americane şi partenere pentru a putea răspunde unui spectru larg de provocări de securitate.

 

 

 

 

Cooperarea Armatei României cu Garda Naţională a statului american Alabama constituie unul dintre instrumentele din domeniul militar ale parteneriatului strategic româno-american. Soliditatea relaţiilor de cooperare cu militarii americani, inclusiv pe componenta Forţele Armate Române - Garda Naţională Alabama, reprezintă unul dintre cei trei piloni ai politicii de securitate a ţării noastre care urmăreşte interesele naţionale de promovare a stabilităţii în Europa.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.