Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat luni că iniţiativa Coaliţiei pentru familie de revizuire a Constituţiei în sensul redefinirii familiei drept căsătoria dintre un bărbat şi o femeie a ajuns la Senat şi că va intra în dezbaterea plenului după 7 iunie, dată până la care comisiile trebuie să finalizeze raportul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Iniţiativa Coaliţiei pentru Familie de modificare a Constituţiei a sosit la noi şi astăzi (...) s-a hotărât să fie sesiztate în fond Comisia juridică şi Comisia pentru constituţionalitate, iar avize vor fi solicitate Comisiei pentru drepturile omului cuşlte şi minorităţi. Data pentru transmiterea avizului este 30 mai şi pentru depunerea raportului este 7 iunie. După data de 7 iunie va intra în dezbaterea plenului”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Camera Deputaţilor a adoptat în 9 mai, cu 232 voturi „pentru”, 22 de voturi ”împotrivă” şi 13 abţineri, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei pe tema definiţiei familiei, astfel că, potrivit propunerii de modificare, alineatul 1 al articolului 48 din Constituţie urmează să aibă următoarea formă: ”Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

Coaliţia pentru Familie a strâns un număr de 3 milioane de semnături, pe care le-a depus la Senat alături de o propunere de revizuire a Constituţiei privind definiţia familiei prin care se cere modificarea articolul 48, alineatul 1, care se referă la definiţia familiei. În actuala formă, acesta prevede că "familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi", însă semnatarii iniţiativei vor ca definiţia să fie schimbată pentru a bloca orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de acelaşi sex. Astfel, iniţiativa prevede că "familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie".

Potrivit articolului 151 al legii fundamentale, proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.