Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat marţi, referitor la înfiinţarea Comisiei de anchetă a activităţii SPP, că, atunci când apar „informaţii care prezintă o posibilă imixtiune a unor instituţii în viaţa politică, este normal să ne îngrijoreze acest lucru şi să le analizăm şi să le investigăm”.
“Într-un Parlament rareori găsim o apropiere de puncte de vedere între majoritate şi minoritate. Eu cred că în România funcţia de control a Parlamentului trebuie să fie exercitată mai pregnant. Până acum, rolul acestei instituţii, a Parlamentului, ca instituţie de control al altor instituţii a fost extrem de palid exercitat (...) Când apar informaţii care prezintă o posibilă imixtiune a unor instituţii în viaţa politică, eu cred că este normal să ne îngrijoreze acest lucru şi să le analizăm şi să le investigăm”, a spus Tăriceanu.
Liderul ALDE spune că el nu a avut niciodată relaţii „strânse”cu serviciile secrete, cum au avut cei “care erau în noaptea de pomină în 2009 în sufrageria lui Oprea”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Eu nu am avut niciodată legături prea strânse cu această zonă, care se numeşte servicii de informaţii, sau alte servicii care nu intră neapărat în categoria clar definită de servicii de informaţii. Eu am avut strict relaţii instituţionale şi nu am cultivat acest gen de relaţii, cum s-a întâmplat cu cei care erau în noaptea de pomină în 2009 în sufrageria lui Oprea (...) Am altă viziune asupra modului în care se face politica şi asupra modului în care trebuie să funcţioneze instituţiile legitime", a continuat el.
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aporbat marţi, cu 225 de voturi "pentru" şi 106 voturi "împotrivă", înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetare a activităţii Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP). PNL a anunţat că va ataca la Curtea Constitţională (CCR) înfiinţarea acestei comisii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.