Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că decizia PSD de a cere Ministerului de Externe rechemarea de la post a ambasadorului României în SUA, George Maior, se impune, în condiţiile în care acesta “se implică în jocuri politice pe scena politică americană”. Tăriceanu spune că “Maior a rămas cu anumite sechele de pe vremea când era director la SRI şi făcea jocurile politice”, iar asemenea comportamente ies din regulile diplomaţiei şi ele "se sancţionează într-un sigur fel: prin rechemarea ambasadorului la vatră".
“Eu m-am exprimat public în acest sens înainte de colegii de la PSD. Colegii de la PSD au aceeaşi poziţie şi au făcut-o şi ei publică. Cred că în contextul în care ambasadorul României în SUA se implică în jocuri politice pe scena politică americană, luând partea unora în defavoarea altora, face o mare greşeală şi acest lucru este inadmisibil pentru un ambasador. Aşa cum noi avem pretenţia ca ambasadorii străini acreditaţi la Bucureşti să nu intervină în disputele de politică internă, acelaşi lucru trebuie să îl facă şi ambasadorul României la Washington”, a declarat Tăriceanu.
El a spus că probabil ambasadorul a rămas cu “anumite sechele” de când era director al SRI şi făcea jocurile politice, iar acum nu se poate abţine.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“Probabil că domnul Maior a rămas cu anumite sechele de pe vremea când era director la SRI şi făcea jocurile politice şi nu se poate abţine. Atâta vreme cât intră în aceste jocuri şi angrenează România, mie mi se pare că el nu mai poate să reprezinte România în capitala SUA. (...) Asemenea comportamente ies din regulile diplomaţiei şi ele se sancţionează într-un sigur fel: prin rechemarea ambasadorului la vatră. Stă şi învaţă. Dacă MAE vrea să îl mai folosească în alte misiniuni, ceea ce mi s-ar părea nepotrivit după asemenea gafe uriaşe, dar, în fine...”, a adăugat Tăriceanu.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, sâmbătă seara, după şedinţa Comitetului Executiv al PSD, că i-a solicitat premierului Viorica Dăncilă să îi ceară ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu, să înceapă demersurile pentru rechemarea de la post a ambasadorului României în SUA, George Maior.
"Îmi aduc aminte de încă o solicitare transmisă doamnei premier (în şedinţa CEx al PSD - n.r.), ca Teodor Meleşcanu să pornească procedura de rechemare în ţara a lui George Maior. Ştiţi procedura: ministru de Externe- premier-preşedinte (...) Asta i s-a cerut premierului. Dacă domnul ministru Meleşcanu va considera că nu e oportun (rechemarea ambasadorului maior -n.r.), o să discutăm în coaliţie", a declarat Liviu Dragnea într-o conferinţă de presă.
El a susţinut că, din punctul său de vedere, George Maior ar trebui rechemat pentru că are multe explicaţii de dat în legătură cu protocoalele SRI.
"Eu cred că ar trebui rechemat pentru că are multe explicaţii de dat în legătură cu protocoale şi cu acuzaţiile care au tot ieşit la iveală împotriva dumnealui. Iar în ceea ce priveşte poziţiile pe care le-a avut public în Statele Unite, eu cred că depăşesc atribuţiile unui ambasador. Ambasadorul, totuşi, teoretic, nu e nici politic şi nu reprezintă decât interesele statului român, nu ale unui om sau ale unui sistem", a spus Dragnea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.