Deputatul USR Stelian Ion a declarat, marţi, la Parlament, că activitatea Comisiei juridice a fost suspendată astăzi pe motiv că preşedintele acesteia, Eugen Nicolicea, ar avea o întâlnire cu oficiali ai Comisiei de la Veneţia, probabil despre legile justiţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Am aflat indirect din motivarea pe care a spus-o colega noastră la începutul şedinţei Comisiei juridice, aceea că se contramandează această şedinţă pentru că preşedintele Comisiei juridice, Eugen Nicolicea, stă de vorbă cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia şi iată cum aflăm noi pe căi indirecte lucruri foarte, foarte importante pentru activitatea Parlamentului şi care sunt de interes naţional", a declarat Stelian Ion.

El mai spune că nu ştie dacă delegaţia a venit invitată sau din proprie iniţiativă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Nu ştim dacă au venit din proprie iniţiativă sau dacă au fost invitaţi, atâta vreme cât nu am ştiut nici măcar că există o asemenea delegaţie astăzi în Parlamentul României", a precizat Stelian Ion.
 
"Am presupus că este vorba de legile justiţiei şi probabil de propunerile de modificare a Codurilor penal şi de procedură penală", a continuat deputatul USR.
 
Ion a spus că, dacă reprezentanţii Comisiei de la Veneţia sunt în Parlament, USR trebuie să aibă, de asemenea, o discuţie cu această delegaţie.
 
"Dacă mai rămân şi dacă vom afla acest lucru, cu siguranţă trebuie să luăm şi noi legătura. (...) A fost o discuţie informală, doar am fost anunţaţi că nu se va ţine această Comisie juridică, urmează să facem demersurile în perioada imediat următoare pentru a ne întâlni şi noi cu aceşti reprezentanţi", a spus deputatul USR.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.