Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că a solicitat crearea unei comisii, în Parlament care îl va cerceta pe ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu. Grindeanu l-a criticat pe Voiculescu pentru că s-a ”hlizit” când anunţa restricţiile ce vor fi impuse românilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”L-am văzut pe Vlad Voiculescu râzând şi hlizindu-se la români, de la înălţimea acelei tribune. Nu găsesc niciun motiv de glume apropo de ceea ce s-a anunţat aseară. Sincer vă spun că în acest moment nu îmi este foarte clar ce măsuri avem, cum suntem, în ce situaţie ne aflăm, ceea ce denotă o gestionare dezastruoasă a pandemiei. Noi am depus în urmă cu o lună o moţiune simplă, din păcate nu a trecut”, a declarat Sorin Grindeanu, vineri, într-o conferinţă de presă.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Sorin Grindeanu a mai precizat că la nivelul Parlamentului va fi creată o comisie care îl va cerceta pe ministrul Vlad Voiculescu. 
 
”Eu săptămâna trecută în Parlament am anunţat crearea unei comisii de anchetă, apropo de publicarea datelor şi ceea ce a spus Vlad Voiculescu şi comisia de anchetă va fi înfiinţată sptămâna viitoare pentru că sunt două posibilităţi, ori a minţit guvernul atunci în toamna anului trecut, ceea ce este foarte grav, ori a minţit Vlad Voiculescu acum câteva zile, ceea ce este la fel grav. Asta duce, din punctul nostru de vedere la demiterea acestui domn. Înţeleg că din raportul prezentat primului ministru, marile sale realizări sunt legate de câte share-uri şi like-uri are pe Facebook şi cum gestionează prin share şi like pandemia”, a declarat Grindeanu.
 
Liderul PSD a mai declarat, de asemenea, că aşteaptă raportul corpului de control al MAI la Prefectura Timiş, IPJ si Jandarmi, după descinderea unei consiliere locale a USR PLUS, împreună cu jandarmii, într-un local din Timişoara pentru a demonstra că acesta are clienţi în interior, deşi Timişoara se află în carantină. Ulterior, consiliera a declarat că jandarmii au fost sesizaţi de prefectul de Timiş şi că ea se afa acolo pentru a se asigura că cei care au sesizat neregula, mai mulţi membri USR, nu vor fi amendaţi. Consiliera locală a fost suspendată un an din USR, în urma unei decizii a USR Timiş.
 
”Am văzut că ministrul Bode a trimis sau va trimite corpun de control în Timiş, la Prefectură, IPJ şi Jandarmi pe un subiect legat de o doamnă consilier local care a făcut ce ştia înainte de a fi consilier local. Fac un apel la ministrul Bode şi nu e un apel, e o atenţionare: aştept extrem de rapid ca acest corp de control să prezinte raportul pentru că eu nu cred că Ana Munteanu a acţionat de capul ei. Doresc acest raport eu şi colegii mei. Îl atenţionez să fie cât se poate de serios fiindcă altfel o să ridicăm problema în Parlament şi vreau să vă spun că este o temă extrem de bună pentru moţiune simplă la adresa lui Bode şi asta vă anunţ cu primvicepreşedinte PSD. Cred că raportul este aşteptat nu numai de noi ci şi de timişorenii care au văzut acest exces pe care reprezentanţii USR l-au făcut la Timişoara. Este de datoria  ministrului de Interne să clarifice rapid dacă doamna consilier a reacţionat la îndemnul şefilor, că e primarul, că e preşedintele de filială, că a prefectul, habar n-am. Mi-e cât se poate de clar că dânsa e o victimă a modului în care se face politică. Ca să vorbim pe date concrete, aşteptăm acest raport. Îl rog pe Lician Bode să fie cât se poate de serios şi rapid”, a mai declarat Grindeanu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.