PSD ar obţine 30% din voturi, PNL - 20%, iar AUR - 18% dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlamentul European, relevă un sondaj realizat de The Center for International Research and Analyses la comanda PNL. Sondajul mai relevă că peste 40% dintre cei chestionaţi se declară de centru sau de dreapta, 13% de stânga, în timp ce 44% nu şţiu sau nu răspund. Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a coemntat sondajul, afirmând că liberalii au toate atuurile să se stabilizeze ca singura forţă de dreapta credibilă, serioasă şi care îşi va menţine creşterea în 2024 şi că în opinia sa, cel mai îmbucurător semnal este intenţia pentru prezenţa foarte bună la vot la alegerile europarlamentare, peste 50%. El a mai spus că PNL are un potenţial mare de creştere, pentru că votanţii care se identifică de dreapta şi de centru sunt mai mulţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Ionuţ Stroe, despre sondajul PNL: Cred că avem toate atuurile să ne stabilizăm ca singura forţă de dreapta credibilă, PNL are un potenţial mare de creştere / Cel mai îmbucurător semnal este intenţia pentru prezenţa foarte bună la vot

Conform sondajului, mai mult de jumătate dintre cei cherstionaţi (53%) declară că vor meger în mod cert şa vot la alegerile europarlamentare.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

PSD ar obţine 30% din voturi, PNL - 20%, AUR - 18%, USR - 14%, SOS, Partidul Dianei Şoşoacă - 6%, UDMR - 5%, PMP - 2%, REPER - 2%, Forţa Dreptei - 2%.

 

Dintre cei intervievaţi, 14% se declară ”de dreapta”, 29% se declară ”de centru”, 13% spun că sunt ”de stânga”, iar 44% nu ştiu sau nu răspund.

Sondajul a fost realizat de The Center for International Research and Analyses, la comanda PNL, în decembrie 2023, pe 1.000 de respondenţi.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.