Peste 32% dintre cei care au declarat că vor merge sigur la alegerile parlamentare au afirmat că vor vota PNL, potrivit unui sondaj prezentat, luni, de către liderul PMP, Eugen Tomac. 28,6% ar vota PSD, 17,5 % ar vota USR PLUS, 7,4% ar vota PMP şi 5,4% ar vota Pro România. UDMR este cotat cu 4,8%.
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a prezentat, luni, rezultatele unui sondaj de opinie, care arată că 32,2% dintre cei care vor merge cu siguranţă la vot ar alege PNL, 28,6% ar vota PSD, în timp ce USR-PLUS ar primi voturile din partea a 17,6% dintre alegători.
Alte două formaţiuni politice ar trece pragul electoral, conform aceleiaşi cercetări sociologice: PMP- 7,4% şi Pro Românai – 5,2%, în timp ce UDMR ar fi votată de 4,8% dintre alegători.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Sunt date pe care le-am primit şi care sunt îmbucurătoare, având în vedere că pentru PMP se păstrează acelaşi bazin electoral de peste jumătate de milion de cetăţeni care ne-au votat şi anul trecut la alegerile europarlamentare şi prezidenţiale. Suntem convinşi că vor veni susţinătorii noştri şi de această dată, chiar şi în plin pandemie şi ne vor susţine”, a declarat preşedintele Partidului Mişcarea Populară.
Tomac a arătat că cercetarea sociologică include şi întrebări legate de proiectele PMP, cum ar fi cea privind reducerea numărului de parlamentari la 300, la care 91% dintre intervievaţi au răspuns afirmativ.
O altă întrebare s-a referit la eliminarea pensiilor speciale, cu care 90% dintre respondenţi s-au arătat de acord, iar 89% dintre românii intervievaţi vor măsuri mai ferme pentru combaterea activităţi de criminalitate organizată.
Sondajul a fost realizat în perioada 25-30 octombrie şi au răspuns 1.482 de persoane cu drept de vot, preenţa la scrutin fiind estimată la 41%.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.