Senatul a respins luni, în şedinţă secretă, contestaţia făcută de către Diana Şoşoacă la sancţiunea pe care i-a aplicat-o forul legislativ şi prin urmare este menţinut avertismentul scris pe care l-a primit senatoarea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Soluţionarea contestaţiei a fost făcută cu votul majorităţii senatorilor prezenţi. 

Pe 26 aprilie, Diana Şoşoacă a primit un avertisment scris şi ea nu mai poate reprezenta Senatul în relaţiile interne şi externe pentru un interval de trei luni.

Pe 28 aprilie, ea anunţa că va contesta decizia Biroului permanent al Senatului, iar sancţiunea primită creează „un precedent periculos” care deschide calea unei dictaturi.

„Este pentru prima oară când unui senator în istoria postdecembristă i se atrage atenţia cu privire la declaraţii şi opinii politice. Această solicitare a grupului PNL a fost adresată grupurilor politice şi nu Biroului permanent, deci s-a încălcat procedura. Acum se începe sancţionarea parlamentarilor care critică partidele de guvernare. Ceea ce s-a întâmplat în cazul meu este un precedent periculos. Această sancţiune, raportată la declaraţii şi opinii politice, încalcă dispoziţiile constituţionale şi ale Statutului parlamentarilor şi deschide calea unei dictaturi. O s-o contest. Am 15 zile la dispoziţie. Numai o dictatură este deranjată de persoanele care o critică”, a afirmat Diana Şoşoacă atunci la Parlament. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.