Senatorii PSD, Robert Cazanciuc şi Lucian Romaşcanu, au depus la Senat un proiect de lege prin care 15 iulie este declarată „Ziua Mărcii Poştale Româneşti”. Astfel, Romfilatelia emite şi difuzează anual un produs filatelic dedicat acestei zile, iar Compania Naţională Poşta Română şi Societatea Comercială Romfilatelia organizează anual un Târg al mărcilor poştale şi al cărţilor poştale maxime, precum şi expoziţii filatelice periodice .

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Romfilatelia emite şi difuzează anual un produs filatelic dedicat marcării «Zilei Mărcii Poştale Româneşti»”, prevede proiectul celor doi social-democraţi.

De asemenea, „Compania Naţională Poşta Română şi Societatea Comercială Romfilatelia organizează anual un Târg al mărcilor poştale şi al cărţilor poştale maxime, precum şi expoziţii filatelice periodice cu tematici diferite în care sunt expuse timbre poştale şi emisiuni filatelice puse în circulaţie, de-a lungul vremii, în ţară”, conform sursei citate.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Totodată, „autorităţile administraţiei publice locale, împreună cu inspectoratele şcolare judeţene şi Inspectoratul şcolar al Municipiului Bucureşti, pot organiza, cu sprijinul cercurilor şi asociaţiilor filatelice locale, expoziţii filatelice tematice”, potrivit iniţiavei legislative a senatorilor PSD.

Proiectul de lege a fost depus la Senat, prim for sesizat, iar decizională este Camera Deputaţilor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.