Senatorul PSD Radu Preda a întrebat luni, după ce comunitatea Declic a depus în holul Senatului semnăturile celor care nu susţin modificarea legilor justiţiei, unde sunt acestea, deoarece el vede doar o listă cu nume. Senatorul USR Vlad Alexandrescu a declarat că şi el a semnat petiţia, „ca cetăţean şi nu ca senator”, iar senatorul PSD Adrian Ţuţuianu a spus că 140.000 de semnături nu înseamnă că toată lumea e de aceeaşi părere. De asemenea, senatorul PMP Gabi Ionaşcu a spus că legile justiţiei trebuie să treacă prin fiecare Cameră a Parlamentului, nu „pe la Comisia domnului Iordache”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Eu aş fi curios să văd semnăturile, aici văd doar o listă de nume. Ştiţi, suntem puţin mai circumspecţi. Unde există acele semnături? Le-aţi luat din Pagini naţionale, din cartea de telefon? Ni le puteţi aduce şi nouă, să le vedem? Un demers de văzut şi revăzut”, a comentat senatorul PSD Radu Preda.

Liderul senatorilor USR, Vlad Alexandrescu, a declarat că iniţiativa comunităţii Declic de a întinde un covor de hârtie cu semnăturile celor care nu susţin legile justiţiei reprezintă „un protest cât se poate de paşnic al unor cetăţeni care sunt exasperaţi de felul în care majoritatea parlamentară a înţeles să dărâme arhitectura sistemului judiciar”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Eu cred că este un protest cât se poate de paşnic al unor cetăţeni care sunt exasperaţi de felul în care majoritatea parlamentară a înţeles să dărâme arhitectura sistemului judiciar din România. Asupra faptului că ei au încercat şi încearcă în continuare să distrugă categorii întregi ale Codului penal şi, de fapt, să folosească majoritatea parlamentară pe care au obţinut-o temporar pentru a-şi crea privilegii pentru ei şi pentru familiile lor. Am semnat şi eu, sunt undeva printre aceşti 150.000 de semnatari, ca cetăţean şi nu ca senator”, a spus Vlad Alexandrescu.

Senatorul USR a spus că numele semnatarilor întinse sub forma unui covor de hârtie în holul Senatului reprezintă „o formă supremă de protest”.

„Mi se pare foarte grăitoare această formă de protest, oameni care se pun cu semnăturile lor la nivelul solului, pe unde trecem cu toţii înainte să intrăm să făcem legile. Mi se pare o formă supremă de protest”, a mai spus el.

Senatorul PSD Adrian Ţuţuianu a spus că este şi asta o formă de protest, dar nu cea mai potrivită, iar 140.000 de semnături „nu înseamnă că există toată lumea de aceeaşi părere”.

„Sigur, e o formă şi asta de a spune ceva, dar nu cred că e cea mai potrivită. Legile justiţiei au trecut prin Parlament, au ajuns la CCR pune un filtru constituţional adecvat ca să soluţionăm eventualele dispute dintre noi şi când se vor întoarce în Parlament vor fi din nou discuţii şi pe urmă vor merge la preşedinte. Al doilea filtru este filtrul preşedintelui, care are posibilitatea, prin cerere de reexaminare, să mai întoarcă încă o dată. 140.000 de semnături nu înseamnă că există toată lumea de aceeaşi părere. Să ştiţi că o lege, de când există democraţie, exprimă voinţa, de regulă, a unei majorităţi, niciodată nu poate împăca pe toată lumea”, a afirmat Ţuţuianu.

Întrebat ce reacţie crede că vor avea cei din coaliţia PSD-ALDE, senatorul PMP Gabi Ionaşcu a spus că ar trebui „să se abţină de aici încolo”, iar legile trebuie să treacă prin fiecare Cameră a Parlamentului, nu „pe la Comisia domnului Iordache”.

„Probabil că vor avea o reacţie, nu? Măcar să se abţină de aici încolo, fiindcă urmează şi Codurile penale. Cred că ar trebui să le citească, poate îşi găsesc rude sau prieteni. Sper că şi ei vor înţelege de ce au semnat cei 140.000 de cetăţeni, fiindcă ceea ce s-a întâmplat nu cred că este în regulă. Nu este în regulă nici din punct de vedere procedural, mai ales că ştim foarte bine că aceste legi trebuia să treacă prin fiecare Cameră în parte, pe de o parte, şi pe la fiecare comisie şi nu pe la Comisia domnului Iordache”, a spus Ionaşcu.

Comunitatea Declic a desfăşurat, luni, în faţa sălii de plen a Senatului, un covor de hârtie care conţine peste 142.000 de semnături ale cetăţenilor care nu susţin legile justiţiei. Iniţiatorii acestei campanii vor să vadă dacă senatorii vor călca peste acest covor, afirmând că, până acum, „au fost dispuşi să calce în picioare dorinţa cetăţenilor”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.