Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, după şedinţa pe tema siguranţei în unităţile de învăţământ la care au participat prmierul, dar şi mai mulţi miniştri şi specialişti din educaţie şi sistemul sanitar, că discuţiile au vizat autorizaţiile de securitate la incendiu, cele sanitare, vulnerabilităţile sesimice pentru şcoli, dar şi priorităţile de consolidare a fondului construit pentru sistemul de educaţie. ”Adevărul este – şi e un adevăr trist – că avem încă mult prea multe clădiri neautorizate sau neverificate în ultimul deceniu. Ca să vă daţi seama, peste 40% dintre clădirile în care funcţionează şcoli sunt amplasate în zone cu risc seismic ridicat”, a subliniat preşedintele.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

UPDATE - Iohannis: Adevărul este – şi e un adevăr trist – că avem încă mult prea multe clădiri neautorizate sau neverificate în ultimul deceniu. Ca să vă daţi seama, peste 40% dintre clădirile în care funcţionează şcoli sunt amplasate în zone cu risc seismic ridicat.

”Am avut mai multe discuţii în aceste zile cu Prim-ministrul şi cu membri ai Guvernului despre priorităţile noastre şi despre investiţiile care trebuie începute. Am discutat, astfel, despre investiţii în spitale, dotarea spitalelor, pentru a oferi condiţii mult mai bune în spitalele noastre pacienţilor noştri. Am discutat mult despre crearea de noi locuri de muncă, mai ales pentru românii afectaţi de pandemie. Am discutat despre şcolile din România, partea de România Educată, dar şi despre şcoli sigure şi sănătoase, pe care ni le dorim pentru copiii noştri. Dar am discutat mult şi despre proiecte pentru un mediu curat. Ne dorim un mediu curat pentru toţi românii. Iar astăzi am avut o întâlnire mai specială şi voi insista un pic pe acest lucru, o întâlnire de lucru privind şcoli sigure şi sănătoase în România. Au participat premierul şi mai mulţi membri ai Guvernului. Discuţiile de astăzi, ca să fie un pic mai clar despre ce am discutat, au vizat autorizaţiile de securitate la incendiu, autorizaţiile sanitare, vulnerabilităţile seismice, adică la cutremure, dar şi priorităţile de consolidare a fondului construit care deserveşte de educaţie”, a afirmat preşedintele.

”Adevărul este – şi e un adevăr trist – că avem încă mult prea multe clădiri neautorizate sau neverificate în ultimul deceniu. Ca să vă daţi seama, peste 40% dintre clădirile în care funcţionează şcoli sunt amplasate în zone cu risc seismic ridicat”, a adăugat el.
Preşedintele a precizat că s-a discutat discutat nu atât despre probleme, fiindcă ele sunt cunoscute şi a pregătit un material introductiv suficient de bun, ci despre soluţii.
”Fiindcă despre aceste probleme s-a tot discutat. Eu îmi doresc, premierul îşi doreşte, toţi cei care am participat ne dorim să găsim soluţii şi să facem odată şi odată paşii spre şcolile sigure şi sănătoase pe care ni le dorim. Am agreat, de exemplu, că este foarte important ca prin alocările viitoare, alocările bugetare, atât din fonduri naţionale, cât şi fonduri europene, zona de infrastructură educaţională să fie transformată într-o reală prioritate pentru noi toţi. În Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, despre care am discutat în repetate rânduri, vor fi prevăzute fondurile necesare pentru demararea unor investiţii majore în unităţile de învăţământ de stat, pentru asigurarea acestor standarde de siguranţă, igienă şi calitate”, a subliniat Iohannis.
În opinia sa, este absolută nevoie de revizuirea reglementărilor privind construirea, dar şi amenajarea şi modernizarea unităţilor de învăţământ, care  trebuie actualizate urgent.
”Ne-am uitat pe lista de normative, majoritatea sunt mai vechi de zece ani. Este clar că lucrurile s-au mişcat, trebuie să învăţăm din ce s-a petrecut în ultimii ani. Totodată, ştim că lucrurile sunt de multe ori foarte complicate, prea birocratizate. De aceea, ne-am propus să simplificăm, să debirocratizăm şi să eficientizăm întregul proces”, a conchis Iohannis.
UPDATE Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Iohannis va susţine marţi o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni, începând cu ora 17.10.

ŞTIREA INIŢIALĂ Preşedintele Klaus Iohannis a convicat pentru marţi, la ora 15.00, o şedinţă de lucru privind siguranţa publică în unităţile de învăţământ.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale vor participa prim-ministrul României, Florin Cîţu, viceprim-ministrul Dan Barna, viceprim-ministrul Hunor Kelemen, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Attila Cseke, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Corina Atanasiu, inspector general - Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Gen. mr. Dan Paul Iamandi, şi Directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, dr. Adriana Pistol.

Cele mai multe dintre unităţile de învăţământ au reluat, în 8 februarie, cursurile cu prezenţa fizică a elevilor, în funcţie de incidenţa cumulată din localităţi.

De la relurea cursurilor, au fost confirmate câteva sute de cazuri de infectare atât în rândul elevilor, cât şi în rândul angajaţilor din învăţământ, însă autorităţile consideră că şcolile nu sunt focare de infecţie.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.