Camelia Marcu, secretarul general al Ministerului Culturii, a fost diagnosticată luni cu Covid-19, au confimat pentru News.ro reprezentanţii instituţiei, care au precizat că acesta este un caz singular în MC. Conducerea a anunţat DSP şi a cerut nebulizarea spaţiilor din sediu.
La solicitarea News.ro, după ce a fost semnalat că Ministerul Culturii este „un focar de infecţie cu Covid-19, iar măsurile luate sunt inexistente”, reprezentanţii instituţiei au transmis: „Secretarul general al Ministerului Culturii a fost testat pozitiv cu noul coronavirus în seara zilei de luni, 09 noiembrie 2020, zi în care acesta nu a fost prezent în cadrul instituţiei. Din informaţiile comunicate conducerii, simptomele au apărut în weekendul 7 - 8 noiembrie 2020”.
Ca urmare a comunicării rezultatului pozitiv, conducerea Ministerului Culturii a dispus următoarele măsuri: „în dimineaţa zilei de 10 noiembrie 2020, a fost anunţată Direcţia de Sănătate Publică; s-a efectuat o cerere pentru nebulizarea spaţiilor din sediul instituţiei”.
„Menţionăm faptul că acest caz este unul singular la nivelul instituţiei noastre, iar, în momentul de faţă, niciun alt angajat al Ministerului Culturii nu este suspect de a fi infectat cu SARS-CoV-2. Totodată, precizăm faptul că, în cadrul instituţiei noastre, o parte din resursa umană îşi desfăşoară activitatea în regim de telemuncă, iar în cazul angajaţilor care vin fizic la birou, programul este decalat”.
Potrivit Biroului de comunicare din MC, începând cu 26 februarie 2020, Ministerul Culturii a luat măsuri pentru dezinfectarea periodic a tuturor birourilor şi spaţiilor în care angajaţii ministerului îşi desfăşoară activitatea. Din 9 martie 2020, instituţia asigură zilnic spirt şi două măşti de protecţie pentru personalul angajat care îşi desfăşoară activitatea aici, purtarea măştii de protecţie fiind obligatorie în toate spaţiile ministerului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.