Dezbaterile privind propunerea UDMR de modificare şi completare a legii nr.217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie au fost amânate marţi, după ce secretarul de stat al Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse dintre femei şi bărbaţi (ANES), Graţiela Drăghici, a declarat că Guvernul are deja acest proiect de lege iniţiat şi avizat, urmând să ajungă cât mai curând în şedinţa de Guvern.
„Poriectul de lege iniţiat de Guvern (privind combaterea violenţei în familie – n.r.) este în linie dreaptă, cu alte cuvinte a primit toate avizele, are toate semnăturile şi astăzi, foarte probabil, la Secretariatul General al Guvernului şi în cel mai scurt timp va ajunge în şedinţă de Guvern”, a declarat Graţiela Drăghici.
De asemenea, secretarul de stat a criticat UDMR că a luat cu “copy-paste din proiectul de act normativ al Guvernului” modificările la legea privind combaterea violenţei în familie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“De aceea, apreciem iniţiativa doamnei Andrea Csep (iniţiator al proiectului din partea UDMR - n.r.), noi am studiat-o, am analizat-o şi chiar cu toate amendamentele introduse, şi îmi pare rău că o spun, luate cu copy-paste din proiectul nostru de lege, care a fost postat în perioada de transparenţă decizională, nici aşa, cu toate amendamentele copiate din proiectul de act normativ al Guvernului, nu răspunde în totalitate tuturor articolelor din Convenţie (de la Istanbul – n.r.)”, a mai spus Drăghici.
În expunerea de motive a UDMR se arată că ordinul de protecţie de urgenţă reprezintă o măsură provizorie care oferă siguranţă imediată victimelor violenţei domestice. Din momentul în care autorităţile competente – poliţia, asistenţa socială, unităţile de primiri-urgenţe - sunt anunţate despre un caz de violenţă domestică şi până la obţinerea ordinului de protecţie, viaţa victimei este pusă în pericol în lipsa unor măsuri imediate. Prin această măsură provizorie organul de poliţie constatator va avea competenţa să evacueze agresorul din gospodăria în care convieţuiesc părţile şi să îi impună acestuia să păstreze o distanţă minimă faţă de victimă.
Totodată, în cazul în care agresorul săvârşeşte în mod repetat infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii, precum şi infracţiuni asupra unui membru din familie, împăcarea părţilor nu mai poate înlătura răspunderea penală, prin derogare de la prevederile Codului penal.
Potrivit unui articol din proiectul de lege al UDMR, împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală doar în cazul primei sesizări sau plângeri penale de către victimă sau orice altă persoană care constată actul de violenţă, iar împăcarea părţilor sau retragerea plângerii penale nu poate înlătura răspunderea penală în cazul săvârşirii unei noi fapte.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.