Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, spune că actuala coaliţie poate rezista şi după prezidenţiale, el arătând că nu vede nicio altă formulă în acest moment, judecând după ce s-a întâmplat până acum, arătând că acea guvernare cu USR nu a reuşit să performeze şi crede că nu e culpa PNL.
Sebastian Burduja a fost întrebat în emisiunea România Politică de la Prima News cine stinge lumina în coaliţie.
”Eu cred că rămâne aprinsă, cel puţin în Guvern este aprinsă. Sigur că există premisele şi va urma o competiţie pentru alegerile prezidenţiale şi e firesc să vedem poziţionări diferite ăn coaliţie dar eu sunt membru al PNl şi îi respect pe toţi colegii mei, sun onvins că suntem alternativa corectă pentru România şi sunt şi membru al Guvernului şi îmi fac treaba în Guvern. Şi aşa gândesc toţi colegii şi există o colaborare foarte bună”, a precizat ministrul nergiei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a precizat că în guvern nu trebuie să ai o culoare politică ci trebuie să livrezi rezultate pentru români.
”Discuţiile din interiorul guvernului sunt în interiorul guvernului. Discuţiile politice, în contextul alegerilor din acest an, e normal să capete anumite nuanţe şi anumite note, poate mai stridente. Eu cred că această coaliţie, şi în momente delicate, a ajuns la un numitor comun şi a reuşit să avanzeze agenda de proiecte”, a adăugat Burduja.
Întrebat dacă va rezista coalţia după prezidenţiale, Sebastian Burduja a spus: ”Cred că şi după, pentru că nu văd nicio altă formulă în acest moment, judecând după ce s-a întâmplat până acum. Acea guvernare cu USR nu a reuşit să performeze şi cred că nu e culpa PNL, eu sunt subiectiv, binenţeles”.
despre şansele unei guvernări cu USR, după alegeri, Burduja a spus că ”niciodată nu trebuie să spui niciodată”, fiind un principiu în politică fără să faci compromisuri.
”Cred că actuala formulă este una de stabilitate şi probabil va fi mai stabilă şi după alegerile prezidenţiale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.