Rovana Plumb, nominalizată pentru postul de comisar european pentru Transporturi, e audiată joi în Comisia juridică a Parlamentului European în legătură cu neclarităţile din declaraţia de avere.
”Astăzi la ora 11:00 Rovana Plumb trebuie să dea socoteală în Comisia Juridică a Parlamentului European privind neclarităţile din declaraţia sa de avere. Este o audiere de care am fi putut fi scutiţi, dacă am fi avut un prim-ministru care să prezinte în numele României un candidat sau o candidată competentă, credibilă şi cinstită”, a anunţat europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan într-o postare pe Facebook.
Tot Siegfried Mureşan a fost cel care a anunţat miercuri că Rovana Plumb nu a obţinut unda verde a Comisiei Juridice a Parlamentului European privind condiţiile pentru a deveni comisar european, concluzia sa fiind că aceasta face România de râs la nivel european.
El preciza că doar după aceea Comisia Juridică a Parlamentului European va da un verdict final.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”În acest moment Rovana Plumb face România de râs la nivel european”, conchidea europarlamentarul PNL.
Rovana Plumb, căreia, ca şi altor nominalizaţi pentru noua Comisie europeană, Comisia juridică din PE i-a cerut explicaţii suplimentare privind declaraţia de avere, ar urma să fie audiată în 2 octombrie la ora 10 în comisia de specialitate a Parlamentului European. Europarlamentarul PNL Sigfried Mureşan remarca recent faptul că Plumb va fi audiată simultan cu candidatul belgian acuzat de spălare de bani şi înaintea celui francez, acuzat de fraudă cu fonduri europene.
Comisia juridică din Parlamentul European i-a cerut Rovanei Plumb explicaţii suplimentare cu privire la diferenţele care apar între declaraţia de avere pe care fostul ministru a depus-o în România şi declaraţiile de avere depuse la Bruxelles. De asemenea, comisia îi cere Rovanei Plumb să traducă în engleză declaraţia depusă în România şi să ofere detalii suplimentare despre un împrumut al acesteia pe care nu l-a menţionat anterior,
Audierile pentru noua Comisiei Euroopeană vor începe în 30 septembrie şi vor dura până în 8 octombrie. .După audieri, Conferinţa preşedinţilor va avea un schimb de opinii cu cei trei vicepreşedinţi executivi. În 15 octombrie, Conferinţa preşedinţilor de comisie va analiza rezultatul audierilor şi va înainta concluziile Conferinţei preşedinţilor, care va face evaluarea finală în 17 octombrie.Votul în plen este programat în 23 octombrie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.