Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a anunţat, marţi, că parlamentarii formaţiunii vor vota pentru încuviinţarea stării de alertă, dar că se vor face amendamente, dorindu-se evitarea ”abuzurilor”. ”Unul dintre ele portul măştii”, a afirmat Romaşcanu, făcând referire la faptul că măştile nu au fost obligatorii în starea de urgenţă, dar au devenit în starea de alertă.
”Vom vota starea de alertă, este un gest responsabilitate firesc, dar există în acest moment propuneri de diferite amendamente. Fondul legii este important, oamenii trebuie să înţeleagă că distanţarea şi măurile de autoprotecţie sunt importante, în schimb vrem să evităm abuzurile. Unul dintre ele porttul măştii. Nu a fost obligatoriu în starea de urgenţă, este obligatoriu în starea de alertă”, a declarat, marţu, Lucian Romaşcanu, la finalul şedinţei PSD.
Romaşcanu a afirmat că, plecând de la necesitatea portului măştii, ar trebui ca Guvernul să asigure disponibilitatea acestora şi gratuitatea pntru persoanele care sunt în situaţii financiare limită.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Starea de alertă a fost instituită pentru 30 de zile, însă, potrivit legii care a intrat luni în vigoare, dacă aceasta vizează întreg teritoriul ţării este necesară încuviinţarea Parlamentului, în termen de cinci zile.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.